Această măsură ar putea aduce ieftinirea benzinei și motorinei vândute la pompe, dar și a altor produse și servicii ale căror prețuri conțin cheltuieli de transport.

Aceste schimbări sunt incluse într-o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, act normativ ce a fost înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și care are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea de către Parlament și de semnătura șefului statului.

În esență, inițiativa legislativă prevede reducerea nivelului accizelor pentru combustibili, prin revenirea la valoarea folosită înainte de majorarea ce a avut loc în a doua parte a anului 2017. De fapt, acciza la combustibili ar urma să fie redusă, pe medie, cu aproximativ 400 de lei pe tonă.

Concret, acciza la benzina cu plumb ar urma să se reducă de la 2.945,75 de lei/tonă, cât e în prezent, la 2.530,17 de lei/tonă, în timp ce acciza pentru benzina fără plumb ar urma să se reducă de la 2.566,71 de lei/tonă (valoarea din acest an) la 2.151,13 de lei/tonă. În fine, acciza la motorină ar putea să se reducă, dacă proiectul va intra în vigoare, de la 2.175,24 de lei/tonă (acciza din 2019) la 1.796.53 de lei/tonă.

Toate schimbările privind nivelul accizelor la combustibili se vor aplica, potrivit proiectului de act normativ, începând cu anul viitor, mai exact, din prima zi a anului 2020. Valoarea redusă a accizelor ar urma să se aplice timp de trei ani, și anume în perioada 2020 – 2022.

Astfel, dacă măsurile cuprinse în propunerea legislativă vor ajunge să se aplice, românii s-ar putea bucura atât de transport personal mai ieftin, cât și de reducerea prețurilor la alimente sau anumite servicii, deoarece prețul multora dintre acestea conține și cheltuieli de transport, anunță avocatnet.ro.

 

 

Te-ar putea interesa și: