Controalele realizate în sectorul alimentar în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale s-au concretizat în 131 de sancţiuni, în valoare de 495.820 de lei, fiind emise la nivel naţional 10 ordonanţe de suspendare şi 11 de interzicere a desfăşurării activităţii unor unităţi, a anunţat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.

Verificări realizate în perioada 30 martie – 15 aprilie

„Am intensificat aceste controale în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, iar până la această dată, din informaţiile centralizate, au fost aplicate un număr 131 de sancţiuni, în valoare de 495.820 de lei, şi au fost verificate 5.202 unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar. Acţiunea este în derulare, iar ANSVSA, prin personalul propriu la nivel judeţean, este la datorie. Acţiunea continuă, de aceea săptămâna viitoare vom avea o centralizare finală a tuturor acţiunilor aplicate şi a numărului total de unităţi. (…) De asemenea, s-au emis până în prezent 10 ordonanţe de suspendare a activităţii la nivel naţional şi 11 ordonanţe pentru interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi”, a spus Chioveanu într-o videoconferinţă.

Verificările au fost realizate la nivel naţional de către inspectorii ANSVSA, în perioada 30 martie – 15 aprilie 2020, şi au vizat abatoare, centrele de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare, depozite, brutării, cofetării, precum şi pieţele agroalimentare.

Controalele urmăresc şi limitarea răspândirii pestei porcine africane

De asemenea, în urma controalelor au fost aplicate măsuri de reţinere oficială sau de punere sub sechestru şi au fost dirijate către unităţi de neutralizare 3.870 de kilograme de produse alimentare (carne, peşte, produse din carne, produse de panificaţie etc.), care nu respectau normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Preşedintele ANSVSA a precizat că aceste controale vin şi în contextul de a limita mişcarea animalelor pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane.

„Noi în această perioadă facem şi controale în trafic şi acolo unde am întâlnit maşini şi mijloace de transport care comercializau animale fără documente de transport, împreună cu poliţia, am confiscat şi am incinerat animalele. Ultimul caz este de săptămâna aceasta, luni, când am confiscat porci în judeţul Ialomiţa, iar vineri, săptămâna trecută, am confiscat la Arad. Aceşti transportatori comercializau animalele fără a deţine documente sanitar-veterinare. Aceste controale vin şi în contextul de a limita mişcarea animalelor pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane”, a mai spus şeful ANSVSA, notează Agerpres.

Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate în urma controalelor de inspectorii ANSVSA pot fi menţionate: comercializarea produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare şi fără respectarea condiţiilor de igienă; neconformităţi privind demonstrarea trasabilităţii produselor de origine animală sau non animală; comercializarea de animale fără documente de transport şi transportul acestora cu mijloace de transport neautorizate;etichetarea şi ambalarea necorespunzătoare a produselor alimentare.