Ministrul Mediului anunță amenzi pe plan local pentru gunoiul necolectat selectiv

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a făcut miercuri declarații cu privire la colectarea selectivă. Potrivit lui, atât primarii cât și comisarii Gărzii de Mediu pot da amenzi pentru gunoiul care nu este colectat selectiv.

Măsura a fost luată deoarece sunt prea puțini comisari pe județ (7-8). Tot el notează și reticența primăriilor pentru a aplica aceste sancțiuni.

„Amenzile ar putea fi date fie de către Garda de Mediu, dar dacă vom lua efectivul mediu al comisarilor de mediu dintr-un județ oarecare o să constatăm că, pentru județul Bacău, spre exemplu, avem 7-8 comisari la un județ cu 600.000 de oameni. La fel cum amenzile ar putea fi aplicate foarte bine de către autoritățile publice locale”, potrivit ministrului.

El a explicat și care ar putea fi procedura aplicată de primării:

„Cu alte cuvinte, primarul, atunci când stabilește taxele de salubritate pentru anul respectiv poate să spună că, în situația în care colectezi separat și te conformezi, taxa este 6 lei. Dacă ți se ridică capacul de la pubelă și constată angajatul primăriei sau salubristul că nu ai colectat corespunzător, taxa să fie mărită. Nimeni nu oprește primarul ca atunci când constată astfel de nereguli să instituie o amendă”, spune Mircea Fechet.

Fechet subliniază importanța campaniilor de conștientizare

Ministrul Mediului a observat și că în numeroase localități, campaniile de conștientizare pe probleme de mediu nu explică oamenilor cum trebuie să colecteze gunoaiele. El mai spune și că aceste campanii ar trebui derulate de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate din județe.

„Însă am mai observat un lucru – aceste campanii de conștientizare, care ar trebui, de obicei, făcute de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate din județul respectiv sau de către salubrist sau de către primărie, în situația în care aceasta (asociația – n.red.) lipsește -, foarte mulți oameni nu au înțeles foarte bine dacă e o problemă, în situația în care aruncă și materiale textile la pubela de reciclabil, dacă au făcut curat prin curte, dacă biodegradabilul respectiv, iarba cosită, ar trebui pusă în tomberon sau nu.

Acestea sunt lucruri care încă ar trebui clarificate în foarte multe localități”, a mai spus oficialul.

În ceea ce privește reticența primarilor de a se implica în probleme de colectare a deșeurilor, ministrul susține că ar putea fi găsite soluții practice de acordare a amenzilor. Ministrul a legat această problemă de cea a neridicării deșeurilor.

„Principala problemă în ceea ce privește deșeurile lăsate acolo ajung ori în râpă la marginea satului ori în albia pârâului. Nimeni nu înțelege așa cum ar trebui să o facă. Nu trebuie să inventăm nimic. Astea sunt lucruri care se întâmplă de ani de zile, de zeci de ani de zile în Vestul Europei. Amenzi mai mici de 100 de euro nu există în nicio țară”, a conchis ministrul.

plastic
SURSA FOTO: Dreamstime

Vor fi construite 565 de centre pentru deșeuri voluminoase

Mircea Fechet a mai precizat că aproape în fiecare comună va fi construit câte un centru pentru deșeuri voluminoase și deșeuri din construcții. În acest scop vor fi folosite fondurile PNRR.

Circa 256 din acestea vor fi realizate în 2024, celelalte vor fi gata până la finalul lui 2026, promite ministrul. Centrele vor funcționa pe bază de aport voluntar al deșeurilor, astfel:

„Sunt localități în România care au deja finanțate astfel de centre de colectare cu aport voluntar pentru toate acele fracții, care nu sunt, de regulă, acoperite de salubrist. Fie că discutăm despre deșeuri voluminoase, deșeuri din construcții.

Prin PNRR, din cele 1.2 miliarde de euro ce urmează să le investim, finanțăm și astfel de centre de colectare cu aport voluntar. Vor fi, în România, 565 de centre”, conform ministrului.

Ministrul explică faptul că în prezent proiectul este în faza licitațiilor.

„Aproape fiecare comună din România va avea un astfel de centru. În acest moment, licitația este trimisă la SEAP și la anul vom avea 256 din cele 565, la fel cum există 15 aglomerări urbane mari, Bucureștiul va avea aceste centre de colectare cu aport voluntar sunt construcții în toată regula, sunt suprafețe mari, ele vor fi gata, jumătate dintre ele la anul. Acesta este termenul asumat prin PNRR și restul până la finele anului 2026, când vom termina ultima investiție din PNRR”, susține Fechet.