Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a respins, marţi noaptea, pe 31 ianuarie, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă.

Cei doi sunt vizați în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

DNA are dreptul de a contesta decizia

Așadar, judecătorul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA. Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi (31 ianuarie) pentru 24 de ore. Acesta a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei. Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de coronavirus, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate gestionată de Alexandru Piţurcă.

Asocierea s-a realizat în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea. Aceasta viza două contracte de achiziţie publică în privința cumpărării a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat anchetatorii.

Care sunt acuzațiile aduse de DNA?

De asemenea, conform procurorilor, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare de măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată). Acțiunea s-a desfășurat sub aparența unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens.

În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, au informat procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu. Acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari de la Ministerul Apărării şi că îi va determina să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.