Navele Flotei Ruse au ieșit de la baza de dislocare din Marea Neagră, în timpul exercițiilor NATO, pentru a consolida gruparea navelor din rândul flotei, pe perioada exercițiilor NATO „Sea Breeze-2019”, informează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care citează comunicatul remis de Serviciul de presă al Flotei Ruse la Marea Neagră.

Se remarcă faptul că navele au fost transferate în zonele desemnate, unde au avut de monitorizat situaţia subacvatică, de la suprafață și cea aeriană.

După îndeplinirea sarcinilor trasate, navele și subunităţile infanteriei marine au revenit la locul de dislocare permanentă.

„Activitățile de luptă şi de instruire au loc pe fondul exercițiilor Forțelor Navale ale NATO din 2019”, a adăugat Serviciul de presă.

Surse din cadrul Flotei Ruse la Marea Neagră au subliniat că exerciţiile NATO au constituit „un bun prilej” pentru instruirea forţelor Flotei Ruse la Marea Neagră în combaterea unor ţinte şi sarcini în condiții reale.