Alertă! Ce se întâmplă cu americanul de origine română care va fi ambasadorul SUA în România

Alertă! Ce se întâmplă cu americanul de origine română care va fi ambasadorul SUA în România
Publicat de Claudiu Popa la 20 iunie 2019, 15:00

Adrian Zuckerman, americanul de origine română nominalizat pentru postul de ambasador al SUA în România este audiat în cursul zilei de joi într-un comitet al Senatului american.

Comitetul pentru relaţii externe din Senatul american îl va audia joi pe Adrian Zuckerman, nominalizat de preşedintele Donald Trump pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România.

Audierea este prevăzută să înceapă joi la 09:45 a.m. ora locală, conform agendei publicate pe site-ul comitetului. Preşedintele Trump a trimis iniţial Senatului la sfârşitul lunii iulie anul trecut nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România. Din motive procedurale, întregul proces a fost reluat în ianuarie 2019, când Congresul american a început o nouă sesiune, în urma alegerilor de la jumătate de mandat desfăşurate în noiembrie 2018.

În prezentarea făcută pe site-ul Casei Albe, se menţionează că Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna. De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School (Facultatea de Drept din New York). Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.