„În momentul de faţă nu mai văd un alt proiect care să ajungă într-o asemenea situaţie. Dezvoltatorii au învăţat, băncile au învăţat şi în ultima perioadă vin la noi şi la alţii pentru a se consulta cu privire la diferite variante de restructurare a proiectelor cu probleme. Din punctul în care ne aflăm acum nu cred că vom mai asista la falimente de proporţii. Armonia Brăila se va redeschide, pentru că Brăila are nevoie şi de acest proiect. Este nevoie însă de cineva care să pompeze bani serioşi pentru a se revigora“, consideră Răzvan Gheorghe, managing director în cadrul Cushman & Wakefield.

Cel mai probabil, Armonia Brăila va urma drumul bătut deja de Tiago Mall şi City Mall care au fost vândute la licitaţie.  
Mallul din Brăila a intrat în faliment cu datorii totale de 35 mil. euro, din care 28 mil. euro sunt trecuţi în dreptul Volksbank România, bancă ce a asigurat finanţarea dezvoltării. Cu o săptămână mai devreme de declanşarea falimentului în cazul proprietarului City Mall, a intrat în insolvenţă firma Red Project Three, care administrează mallul Armonia din Brăila. Firma este controlată de RED Management Capital. Insolvenţa acestui proiect era aşteptată, deoarece centrul a stat închis mai bine de un an.
Proprietarul mall-ului din Brăila a anunţat în repetate rânduri că s-a decis transformarea imobilului într-un centru de tip outlet, ce cuprinde magazine ale unor brand-uri sau case renumite de modă care vând soldurile rămase înainte de lansarea noilor colecţii. Reprezentanţii dezvoltatorului au recunoscut că au calculat greşit potenţialul pieţei din Brăila în momentul în care au decis construirea mall-ului, însă au sperat că vor reuşi să convingă piaţa cu această modificare.Se pare însă că încercările Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al proiectului, au fost în zadar. 
Dezvoltatorul, controlat de fondurile de investiţii Warburg Pincus (SUA) şi GED (Spania), a finalizat până acum mall-ul Armonia din Arad, vândut către Immoeast pentru 120 mil. euro, şi are în plan o reţea de centre comerciale de tip „street-mall“ în oraşe  cu o populaţie de 25.000 – 75.000 de locuitori. Pe lista RED se află localităţile Huşi, Marghita, Slobozia şi Miercurea Ciuc.

Te-ar putea interesa și: