Din ce în ce mai multe companii româneşti înţeleg fie avantajele pe care le ai dacă acţionezi sub umbrela unei mărci cunoscute, fie pe cele aduse de extinderea propriei mărci pe banii altora.

Vi s-a întâmplat, cu siguranţă, să intraţi într-un restaurant McDonald’s, într-un magazin Kenvelo, Germanos sau Diverta ori într-o benzinărie Rompetrol, MOL sau LukOil şi în oraşul în care locuiţi, şi în altă localitate din ţară. Aţi găsit o atmosferă familiară: aceleaşi culori, aceleaşi logo-uri, aceleaşi produse, chiar şi aceleaşi preţuri. Desigur că nu v-a trecut niciodată prin gând că, deşi este vorba de aceeaşi marcă, proprietarii afacerii similare din, să zicem, Oradea sunt cu totul alţii decât cei din Iaşi sau Constanţa. Unii ar putea fi chiar deţinătorii de drept ai mărcii, iar alţii – doar cei care plătesc pentru a o utiliza. Doar că un simplu client nu-şi va da seama niciodată de aceste diferenţe şi acesta este unul dintre marile atuuri ale sistemului de franciză.

Apărut în Statele Unite acum peste 150 de ani, când inventatorul maşinilor de cusut Singer a încercat să-şi extindă reţeaua de distribuţie apelând la alţi oameni de afaceri, şi perfecţionat de Western Union, deţinătoarea reţelei de telegraf, sau de compania Coca-Cola, sistemul a început să cunoască gloria în perioada interbelică (lanţul de hoteluri Howard Johnson este unul din cele mai celebre exemple) şi mai ales după Al Doilea Război Mondial, mai întâi tot peste Ocean şi, în scurt timp, în întreaga lume civilizată.

În România, primele francize „adevărate“ au apărut în ultimul deceniu al secolului trecut, în domeniul fast-food-urilor (McDonald’s, KFC şi Pizza Hut), însă boom-ul a avut loc după 2000. În 2002, potrivit datelor furnizate de CHR Consulting, erau deja 96 de francizori pe piaţa locală (în marea lor majoritate companii occidentale), în 2003, numărul lor crescuse la 126, iar la sfârşitul lui 2004, se ajunsese deja la 171, din care 43 de mărci americane, 35 româneşti, 21 italieneşti şi 18 franţuzeşti. Acestea aveau 1.050 de unităţi proprii şi francizate (300 aparţineau patiseriilor Fornetti, distribuitorul de automate de cafea Alois Dallmayr Kaffe avea 117 parteneri, iar Germanos avea 75 de magazine).

În numai doi ani, dimensiunile şi structura pieţei locale a francizelor s-a modificat radical. Astfel, la sfârşitul lui 2006, existau 282 de mărci francizabile (cu 61% mai mult), iar numărul unităţilor proprii şi francizate ajunsese la 1.284 (cu 22% mai mult decât în 2004). La capitolul branduri, românii au luat pentru prima dată conducerea (cu 76 de francizori, faţă de 47 proveniţi din SUA, 28 din Franţa şi 27 din Italia). La mare distanţă urmează Germania (11 mărci), Marea Britanie şi Spania (cu câte opt) şi Grecia (cu şapte branduri).

În ceea ce priveşte domeniile de activitate ale francizorilor activi pe piaţa autohtonă, mărcile din domeniul serviciilor erau cele mai numeroase (162, din care 17 branduri de fast-food şi câte şapte de beauty saloon şi patiserie), urmate de cele din distribuţie/retail (114 – 30 de branduri de modă feminină, zece branduri sport etc.) şi de cele din industrie (şase – producţie de băuturi alcoolice şi răcoritoare sau de materiale de construcţii).

Primul an în UE, profitabil pentru francize

Pentru 2007, se anticipează continuarea creşterii vertiginoase din 2005-2006. „Estimăm că la sfârşitul acestui an vor exista cam 370-390 de mărci francizate în România, iar numărul lor de parteneri va evolua de la circa 900, cât erau la sfârşitul lui 2006, la circa 1.100. În plus, putem prognoza o creştere cu circa 50% a cifrei de afaceri a reţelelor de franciză, de la circa un miliard de euro anul trecut la aproximativ 1,5 miliarde de euro“, a declarat Răzvan Blid, directorul companiei CHR Consulting.

Printre mărcile care ar putea să intre pe piaţă sau care chiar o vor face în curând se numără unele foarte cunoscute, ca Starbuck’s (cafenele), Taco Bell sau Burger King (fast-food-uri), Ikea (mobilier), Cartridge World (reumplere cartuşe de imprimantă) sau Coldwell Banker şi Re/Max (imobiliare). De asemenea, afaceri româneşti, ca Euro GSM (distribuitor de telefoane mobile), GETT’S (saloane de coafură şi înfrumuseţare), Silvian (cofetărie) sau Medicis (activitate în domeniul medical) şi-au anunţat intenţiile de a se lansa ca francizori în acest an.

De asemenea, ar trebui să aibă loc o extindere a francizelor în provincie. Nu mai puţin de 94% din francizele existente pe piaţă au început să funcţioneze întâi în Bucureşti, lucru perfect explicabil prin numărul mare de potenţiali consumatori (peste două milioane numai în oraşul propriu-zis, plus alte sute de mii de vizitatori şi locuitori ai zonelor limitrofe) şi prin nivelul de trai mai ridicat decât în restul ţării. Problema este că numai o treime din conceptele de franciză demarate în Capitală au depăşit, până în prezent, graniţele metropolei. Însă creşterea economică continuă ar putea face ca afaceri ce deocamdată au fost abordate numai pe malurile Dâmboviţei să trezească interes şi printre întreprinzătorii de pe Bega, Someş sau Bahlui. 

Se înmulţesc mărcile

«Estimăm că la sfârşitul acestui an vor exista cam 370-390 de mărci francizate în România, iar numărul lor de parteneri va evolua de la circa 900, cât erau la sfârşitul lui 2006, la circa 1.100.»

Răzvan Blid, directorul companiei CHR Consulting

De la cafenea la hipermarket, sistemul e acelaşi
Indiferent de dimensiunile afacerii, dacă respecţi regulile, şansele de reuşită sunt mari

Cum e cel mai bine să îţi desfăşori activitatea – ca francizor sau ca francizat? Ambele posturi au avantaje şi dezavantaje, însă nu exclud nici una posibilitatea de a obţine profituri serioase.

„Prima franciză am obţinut-o în 2001, de la Rompetrol, pentru staţia de combustibili pe care o deţineam pe DN2, la Oreavu. Ei au venit la noi, ne-au propus şi, după o scurtă perioadă de gândire, am acceptat. Am fost printre primele staţii Rompetrol din ţară, dar nu am regretat niciodată pasul făcut“, povesteşte Gica Holban, din Râmnicu Sărat. Din contră, continuă ea, „sistemul ne-a plăcut, astfel încât am fost anul trecut la târgul de francize şi am început negocierile pentru deschiderea unei pizzerii cu firma Bella Italia.“ După ce a fost la Brăila, pentru a vedea pizzeria cu această marcă deja existentă, doamna Holban a decis să intre într-o reţea ce va număra în luna mai a acestui an şapte unităţi. Pe lângă cea pe care a deschis-o în septembrie 2006 la Râmnicu Sărat şi pe lângă „pizzeria-mamă“ de pe malurile Dunării, mai există sau sunt în curs de amenajare restaurante sub marca Bella Italia la Găeşti, Petroşani, Galaţi, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. „E mai uşor aşa. Practic, în loc să începi de la zero, începi afacerea de la jumătate – personalul ne-a fost instruit de ei, reţetele sunt ale lor, ne-au furnizat echipamente şi aşa mai departe“, explică Gica Holban.

Satisfacţie de ambele părţi

Nu numai francizaţii se declară mulţumiţi de avantajele pe care le conferă această postură, ci şi de cealaltă parte a „baricadei“ poate fi perceput un sentiment de satisfacţie. „Avem două locaţii deschise în acest sistem, ambele în Capitală, la Dorobanţi şi la Universitate, şi anul acesta vom deschide încă cel puţin două, de data aceasta în ţară. Discuţii purtăm cu mai multe persoane, însă încercăm să evităm investiţiile care ar putea afecta unităţile noastre deja funcţionale“, afirmă Tudor Niculescu, patronul lanţului de cafenele Turabo Café. El explică cum funcţionează conceptul propriu de franciză: francizaţii trebuie să găsească spaţiile, pentru care Turabo îşi dă OK-ul, apoi să aibă 100.000-115.000 de euro de investit în decorarea şi dotarea cafenelelor şi în taxele de intrare în reţea şi să fie de acord cu regulile, inclusiv cu cea privind redevenţa de 5% din cifra de afaceri lunară; în schimb, reţeaua le face training, le oferă softuri şi îi aprovizionează cu aparatură şi marfă.
Ca şi Turabo Café, saloanele de manichiură Perfect Nails sunt o marcă 100% românească. „Am început în Bucureşti, am avut succes şi ne-am gândit să ne extindem şi în provincie. Am descoperit acolo o cerere mai mare decât ne aşteptam şi oameni dornici să lucreze sub brandul nostru, aşa că am devenit francizori“, declară managerul general al firmei, Raluca Popescu. În prezent, compania are patru saloane proprii şi patru în franciză (la Constanţa, Braşov, Piteşti şi Ploieşti), o a cincea locaţie urmând să se deschidă în martie la Timişoara, şi îşi doreşte să ajungă cât mai curând în toate oraşele mari din ţară. În schimbul redevenţei de 100 de euro pe lună pentru fiecare măsuţă, francizaţii beneficiază de training şi de reduceri la produsele pentru care Perfect Nails este unic importator în România.

Însă cea mai invidiată poziţie nu este aceea de francizor, ci de master francizat (acea companie francizată care deţine drepturile mărcii pentru o întreagă arie geografică şi poate emite, la rândul ei, sub-francize). Deşi costurile sunt mai mari, şi profiturile sunt pe măsură. Cel mai bun exemplu pentru această situaţie este omul de afaceri Nicolae Badea, care este master francizat al Pizza Hut şi KFC pentru România.

După ce s-au extins rapid cu banii proprii, ajungând, în unele situaţii, să rişte totul pe cartea expansiunii, unele dintre reţelele autohtone de retail au început să ia serios în calcul varianta de a deveni francizori. „Mobexpert este şi nu este francizor. Vreau să spun că sistemul de operare este unul mixt, care are o parte din caracteristicile celui de franciză. În orice caz, vom deveni curând, asta însemnând într-un an şi jumătate – doi, unul dintre cei mai mari francizori din România. Practic, vom păstra în cadrul companiei oraşele mari, iar în 80% din celelalte locaţii vom folosi franciza, cu menţiunea că ştim deja firmele cu care vom lucra“, explică patronul reţelei de magazine de mobilă, Dan Şucu. Mobexpert este catalogat de către specialiştii CHR Consulting drept una dintre puţinele companii româneşti (alături de Romstal, Jolidon sau Leonardo) care au reuşit să-şi exporte marca, sub formă de franciză, în ţările din jur.

Şi Dan Ostahie, patronul Altex, recunoaşte că s-a gândit la acest concept. „Am luat în considerare şi această posibilitate, trebuie să admit. Însă, pentru ca o afacere să devină o franciză viabilă are nevoie de mulţi ani de experienţă şi de reguli puse la punct. Din păcate, piaţa de electronice şi electrocasnice a fost atât de dinamică, atât de plină de surprize încât nu ne permite, încă, să ne dezvoltăm în acest mod“, explică el. 

SALONUL INTERNAŢIONAL DE FRANCIZE „ROFRANCIZE“

EDIŢIA A TREIA (2007). În acest an, la Târg au participat 47 de firme din şapte ţări, iar organizatorii au estimat că numărul de vizitatori ar putea să se dubleze faţă de cel anul trecut (circa 3.800).
Printre francizele lansate oficial cu această ocazie se numără Benvenuit (magazine de încălţăminte), F1 Pro Partner Engineering (produse originale pentru fanii Formula 1), Frido (pet shopuri), SpaceArt Creations (decoraţiuni interioare) şi Fun Science (organizare de petreceri şi demonstraţii educaţionale, care doresc să aducă ştiinţa mai aproape de copii).

AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE SISTEMULUI

Francizatul beneficiază de puterea de atracţie pe care o exercită asupra clienţilor o marcă deja existentă pe piaţă, în timp ce francizorul se poate extinde foarte mult în timp foarte scurt cu investiţii minime.

Libertatea de mişcare a francizatului este limitată şi la fel este şi gradul de intervenţie pe care îl poate exercita francizorul. Cu alte cuvinte, controlul asupra afacerii aparţine tuturor şi nimănui.

Riscurile de eşec sunt reduse, atât pentru francizat, care utilizează o reţetă deja verificată, cât şi pentru francizor, care se extinde bazându-se, de cele mai multe ori, pe experienţa, cunoştinţele şi relaţiile unui localnic.

Eventualele greşeli comise de un francizat pot avea efecte asupra întregii reţele, iar la ieşirea din reţea, un francizat cunoaşte deja informaţii secrete despre francizor.

Trainingul oferit gratuit francizaţilor nu este disponibil, de cele mai multe ori, nici măcar contra cost.

Franciza poate fi scumpă, căci practic nu ai alternativă de aprovizionare, iar taxele de intrare, de publicitate şi redevenţele sunt cheltuieli pe care nu le ai atunci când deschizi o afacere pe cont propriu.

Viitorul e al francizei

«Mobexpert va deveni curând unul dintre cei mai mari francizori din România. Practic, vom păstra în cadrul companiei oraşele mari, iar în 80% din celelalte locaţii vom folosi franciza.»

Dan Şucu, patronul Mobexpert

Business de-a gata

«E mai uşor aşa. Practic, în loc să începi de la zero, începi afacerea de la jumătate – personalul ne-a fost instruit de ei, reţetele sunt ale lor, ne-au furnizat echipamente şi aşa mai departe.»

Gica Holban, proprietara unei afaceri în franciză

TOP 10 FRANCIZORI PE PLAN MONDIAL

1. MCDONALD’S. Peste 30.000 de restaurante, din care circa 8.000 deţinute de companie, restul fiind operate de francizaţi. În România, există 53 de fast-food-uri sub această marcă.

2. SUBWAY. În 2006, existau în lume 26.000 de restaurante sub această marcă, toate în franciză.

3. CURVES. Aproape 10.000 de centre de fitness dedicate special femeilor.

4. DOMINO’S PIZZA. Lanţul conţinea peste 8.000 de restaurante, dintre care aproape 600 în proprietatea companiei.

5. CENTURY 21 REAL ESTATE. Reţeaua deţine mai mult de 8.000 de agenţii imobiliare în toată lumea, toate funcţionând în sistem de franciză.

6. RE/MAX INT’L INC. Reţea globală de peste 6.000 de agenţii imobiliare, cu peste 116.000 de angajaţi în 2006.

7. DUNKIN’ DONUTS. 5.900 de fast-food-uri funcţionau, anul trecut, sub această licenţă.

8. UPS STORE. Serviciu de curierat ce funcţionează în peste 5.000 de locaţii din 40 de ţări.

9. INTERCONTINENTAL. Peste 4.000 de hoteluri operează în prezent în lume sub această siglă, deşi compania deţine numai aproximativ 15% din ele.

10. SONIC DRIVE IN. Un lanţ de peste 3.000 de restaurante, din care numai 600 sunt situate în afara Statelor Unite.