"Nu ar trebui să ne facem iluzii că anul acesta, la anul sau peste doi, trei ani noi vom reuşi să mişcăm lucrurile din loc în ceea ce priveşte educaţia financiară. Uniunea Europeană ne-a pus anul trecut în faţă o oglindă. Au făcut ei o analiză pe cele 28 de ţări, pentru că încă mai suntem doi ani de acum încolo 28 de ţări în Uniunea Europeană. Au făcut o analiză şi un clasament al ţărilor după contribuţia la educaţia financiară. Ei bine, în acest clasament noi suntem pe ultimul loc. Pe locul 28 din 28 de ţări. Bulgarii sunt înaintea noastră, penultimii, dar cu 10 puncte procentuale înaintea noastră. Aşa că aceasta este realitatea. Să nu ne facem vreo iluzie că noi o să reuşim să mişcăm lucrurile repede din loc pentru că nu reuşim', a spus Adrian Vasilescu la conferinţa 'Educaţia financiară, o marotă în relaţia dintre clienţi şi bănci".

Acesta a precizat că este preocupat de educaţia financiară şi că de 15 ani are o rubrică într-o publicaţie financiară, iar anul acesta şi-a propus să scrie în rubrică numai despre acest subiect.

"Am început să enumăr educatorii naţionali. Slavă Domnului am ieşit dintr-o capcană naţională pentru că vreme îndelungată în România s-a spus că educatorul naţional este sărăcia. Ar fi un nonsens să gândim că în continuare sărăcia este un educator naţional, deşi este în bună măsură un educator. Dar am găsit de cuviinţă că în ceea ce priveşte educaţia financiară a populaţiei României educatorul numărul unu este inflaţia. De la 1 noiembrie 1990 şi până în prezent umblăm cu toţii, populaţie, companii, guverne, parlamente, tot ce este mişcare în această ţară, umblăm de atunci la şcoala dură a inflaţiei. Inflaţia ne-a învăţat ce este economia de piaţă sau am început să învăţăm, ca să fiu mai corect, ce este economia de piaţă umblând la şcoala inflaţiei", a afirmat Adrian Vasilescu.

De asemenea, acesta a spus că în România s-a pierdut demult vocaţia culturii muncii.

"Chiar dacă nu ne arăta oglinda Comisia Europeană anul trecut, tot am fi ştiut cât de jos suntem. De ce? Cunoaşteţi, de pildă, drama puştiului deştept şi şmecher într-o clasă de tocilari. Lui i se potriveşte zicala poartă-te bine cu tocilarii pentru că ei îţi vor fi şefi. Tu nu vei ajunge şef. Cam acesta este drama noastră. Un popor deştept şi şmecher care s-a învăţat să răzbească dând din coate şi care a pierdut demult vocaţia culturii muncii", a mai declarat Adrian Vasilescu. AGERPRES