Regina Camilla a împlinit 76 de ani la 18 iulie, iar Regele Charles al III-lea, s-a asigurat că ziua ei, prima în calitate de regină încoronată oficial, va fi una specială. Regina Camilla a primit numeroase urări pe Instagram, primii care au felicitat-o fiind Prințul și Prințesa de Wales. Ea a fost omagiată și pe contul principal al Familiei Regale.

The Mirror scrie că Regina Camilla a refuzat să poarte acest titlu, timp de aproape 20 de ani, deși avea tot dreptul. Motivul pare să aibă legătură cu fosta soție a Regelui Charles, Prințesa Diana.

Până nu demult au existat incertitudini cu privire la faptul că ea va ajunge regină. Dar, chiar înainte de a muri, fostul monarh, Elisabeta a-II-a, și-a exprimat „dorința sinceră” ca nora sa, Camilla, să folosească titlul de regină atunci când Charles va deveni rege.

Anunțul Reginei Elisabeta i-a surprins pe mulți

Declarația fostei suverane i-a surprins pe mulți, având în vedere că în ziua nunții lui Charles și a Camillei, din 2005, Palatul Buckingham sublinia, într-un comunicat, că soția viitorului rege al Marii Britanii intenționează să folosească titlul de Prințesă Consoartă, în momentul în care Charles va urca pe tron. În aceeași declarație de acum aproape 20 de ani, s-a confirmat, de asemenea, că, în continuare, Camilla va folosi titulatura de Ducesă de Cornwall, deși avea dreptul să folosească un titlu care suna mult mai bine.

De ce Ducesă de Cornwall și nu Prințesă de Walles

Se pare că soția regelui Charles a ales să nu o facă. Întrucât Charles era Prinț de Wales, Camilla beneficia, din punct de vedere tehnic, de titlul de Prințesă de Wales. Ultima persoană care a folosit titlul înaintea ei a fost Prințesa Diana. Din câte se spune, cel mai probabil, Camilla a decis să nu folosească acest titlu din respect pentru memoria Prințesei Diana – și pentru a evita orice aversiune din partea publicului britanic, în condițiile în care și așa nu era foarte iubită de supușii Reginei.

Kate le are pe amândouă

În prezent, titlul de Prințesă de Wales i-a revenit lui Kate Middleton, după ce Prințul William a devenit Prinț de Wales, a doua zi după ce tatăl său a devenit rege, anul trecut, în septembrie. Kate folosește titlul Prințesei Diana, dar și fostul titlu al Camillei, de Ducesă de Cornwall.

Ce se va întâmpla dacă regele Charles ar muri

Ce s-ar întâmpla cu titlul Camillei, dacă regele Charles ar muri? Practic, ea și-ar păstra titlul de regină, dar ar trece de la Queen Consort la Queen Dowager (Regină Văduvă).

Acesta este termenul oficial pentru văduva unui Rege, însemnând că se va bucura în continuare de importanța fostului său titlu, fără a mai fi de fapt Regina consoartă, întrucât viitorul monarh- în acest caz, Prințul William și soția sa, Kate Middleton, vor urca pe tron. O Regină Consoartă este soția unui rege care domnește – în acest caz, Regele Charles. O Regină consoartă deține echivalentul titlului (titlurilor) soțului ei și poate purta o coroană, dar NU împarte suveranitatea regelui și nici puterile sale politice și militare. Site-ul familiei regale britanice notează că o regină consoartă „este încoronată odată cu Regele, într-o ceremonie similară, dar mai simplă”.