Ce s-a întâmplat cu femeia care a atacat-o pe Mirela Vaida. Sorin Ovidiu Bălan, apropiat al Mirelei Vaida și al emisiunii Acces Direct, a scris un articol pentru evz.ro în care a relatat cu exactitate cum a ajuns vedeta Antenei 1 să fie într-un real pericol.

Cunoscutul jurnalist a studiat imaginile de pe camera de supraveghere pentru a aduce elemente noi și lămuritoare.

Ce s-a întâmplat cu femeia care a atacat-o pe Mirela Vaida. A surprins pe toată lumea

Cu câteva minute înainte de debutul emisiunii, la pasa care s-a dat de la Observator Mirelei Vaida, care urma să prezinte sumarul ediţiei, în studio a apărut o femeie complet dezbrăcată, care avea în mână un pietroi de dimensiuni considerabile.

Toţi oamenii din studio au fost luaţi prin surprindere. Femeia dezbrăcată a pătruns rapid până pe platou şi a aruncat cu pietroiul în direcţia Mirelei Vaida, care a scăpat ca prin minune, pentru că nu a fost nimerită. Un eventual impact sigur s-ar fi sfârşit cu rănirea ei gravă, apreciază Sorin Ovidiu Bălan.

Femeia dezbrăcată a reuşit să pătrundă în platou pe o intrare laterală, care dă spre parcarea personalului. Nu are paznic, ci este supravegheată de camere video.

Când a aruncat cu pietroiul, femeia a strigat: ”Să-mi dai banii înapoi”. Femeia a fost scoasă imediat de personalul din platou, care şi-a revenit din uimire şi acoperită cu o draperie.

S-a făcut şi o verificare rapidă, plecând de la strigătul femeii care revendica nişte bani.

S-au trecut în revistă subiectele abordate în ultima vreme de emisiunea socială, care ar fi putut avea legătură cu un astfel de subiect. Nu s-a găsit nimic deosebit, arată sursa citată.

Poliția a reținut-o pe atacatoare

A fost anunţată poliţia, care a sosit la faţa locului şi a reţinut-o pe atacatoare.

Difuzarea pe post a emisiunii a întârziat mai bine de un sfert de oră, până ce Mirela Vaida a ieşit din starea de şoc şi a fost în stare să prezinte subiectele.

Faptul că femeia dezbrăcată a intrat fix când s-a intrat în direct cu pasa de la observator, deci când Mirela se află singură în platou, fără invitaţi, doar cu oamenii de la tehnic, dar mai ales faptul că atacatoarea cunoştea foarte bine locul, intrând pe uşa nepăzită care dă direct în platou, dovedeşte că atacul a fost premeditat.

Este posibil ca femeia să nu fie decât o unealtă care a executat un ordin al cuiva care nu o are la inimă pe Mirela, din cine ştie ce motiv. Sau o psihopată care a făcut o fixaţie pe vedeta de la Antena 1. Oricum, a mai fost în acea incintă, consideră jurnalistul.

Au fost luate măsuri speciale de pază

Studierea imaginilor de pe camera de supraveghere va aduce elemente noi şi lămuritoare. Pentru că femeia nu avea cum să vină până în parcare singură, pe jos, în pielea goală, fără să o vadă nimeni.

Mai ales că afară este frig. Zona este circulată. Imediat lângă parcare se află o spălătorie auto, unde tot timpul sunt angajaţii care probabil vor fi martori preţioşi, iar în apropiere sunt mai multe magazine, între care un supermarket.

Plus strada care şi ea este circulată. Cel mai probabil cineva a adus-o cu maşina până în parcare, după care atacatoarea a intrat în studio pe drumul nepăzit.

Acum, la studioul „Acces direct” au fost luate măsuri speciale de pază, inclusiv pentru protecţia Mirelei Vaida.

Vedeta, cu lacrimi în ochi, a mărturisit că va depune o plângere penală, pentru că în afară de acest atac direct, este constant ameninţată pe reţelele de socializare de femeia care a ucis două tinere la metrou, condamnată acum la 16 ani de puşcărie, şi care îi scrie că din cauza Mirelei a intrat în puşcărie şi când va ieşi se va răzbuna.