România, atacată în noiembrie. Cătălin Predoiu susține că nu totul poate fi dezvăluit

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că nu toate datele care au condus la anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 pot fi desecretizate.

El a argumentat că o astfel de decizie ar putea slăbi capacitatea de reacție a statului în fața unor viitoare atacuri. Într-un interviu acordat postului Antena 3, Predoiu a menționat că autoritățile române au transmis un mesaj clar prin reacția lor la tentativele de manipulare electorală: România nu poate fi destabilizată ușor.

Ministrul a subliniat că țara a fost atacată și că documentele disponibile confirmă acest lucru, deși o parte dintre ele rămân clasificate.

Cătălin Predoiu a adăugat că nu poate face publice toate detaliile, întrucât acestea sunt considerate sensibile pentru securitatea națională.

Potrivit acestuia, ar fi riscant ca România să-și expună complet metodele de apărare. El a reamintit că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au avut acces la informații esențiale, inclusiv la cele furnizate de Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne. Comunicarea oficială a CSAT conține afirmația explicită că România a fost atacată.

Instituțiile au acționat rapid, spune Predoiu: N-am ezitat să pun datele pe masa CSAT

În privința momentului intervenției instituțiilor, Cătălin Predoiu a declarat că, atunci când au apărut indiciile legate de o posibilă manipulare străină, acțiunile autorităților au fost rapide și conforme cu legea.

Ministrul a precizat că a transmis fără ezitare datele primite de la DGPI către CSAT. Acesta a insistat asupra ideii că orice amânare sau reținere ar fi fost o dovadă de lașitate din partea sa.

Predoiu a explicat că la acel moment timpul pentru analiză era limitat, iar autoritățile au fost nevoite să reacționeze într-un interval scurt.

Cătălin Predoiu
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

De asemenea, el a menționat că unele semnale puteau fi poate detectate mai devreme, dar în contextul respectiv reacția a fost corectă și legală. Ulterior, informațiile au fost comunicate către instituția abilitată, CSAT, care a emis un comunicat public pentru a informa cetățenii despre gravitatea situației.

Potrivit ministrului, cazul din România este în prezent analizat în cadrul serviciilor de informații occidentale, care trag concluzii și își adaptează strategiile de apărare în funcție de reacția autorităților române.

Predoiu consideră că statul român și-a îndeplinit responsabilitățile în fața unei agresiuni externe, urmând ca justiția să stabilească implicațiile legale.

„Era puțin timp de analiză atunci când efectele acelei interferențe străine s-au văzut și au apărut acele indicii și probe în sensul unei manipulări și a unei intervenții străine.

Și atunci în ce mă privește am procedat așa cum aș fi procedat și azi: nu am avut nicio ezitare să pun pe masa CSAT datele și informațiile pe care Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului mi le-au pus la rândul lor pe birou. Am considerat că ar fi un gest de lașitate să fac altfel.

Că unele lucruri se puteau vedea mai devreme sau mai repede e de discutat. Se poate discuta, se poate analiza, dar atunci, în acel moment, eu, cel puțin, dar cred că și ceilalți lideri de instituții, au avut puțin timp de acționat.

Acțiunea trebuia să urmeze legea și am transmis către o instituție abilitată de lege cu apărarea națională aceste informații. Acel Consiliu a emis un comunicat public, a informat poporul că țara a fost atacată.

Ce s-a întâmplat în România anul trecut e studiat și la ora aceasta în toate serviciile de informații din lumea Occidentală, se trag concluziile și țările își iau măsuri de apărare uitându-se la modul în care s-a apărat România.

În final, instituțiile statului și-au făcut datoria, au apărat națiunea. Justiția urmează să își spună cuvântul”, a spus Predoiu.

Respect internațional pentru reacția României: Suntem în prima linie de apărare a Europei

Vicepremierul a susținut că intervenția României este apreciată în plan european, mai ales pentru modul în care a gestionat interferențele externe în alegerile prezidențiale.

Predoiu a relatat că, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), omologul său din Cehia a exprimat interes pentru experiența României, în contextul alegerilor ce urmează în toamnă în acea țară.

El a reamintit și o discuție mai veche între un fost președinte al României și un lider din Europa Centrală, în care partea română a explicat diferența de percepție asupra securității în funcție de poziția geografică.

Potrivit lui Predoiu, România se află în prima linie a apărării europene și, tocmai din această cauză, trebuie să fie mereu pregătită pentru astfel de provocări.

Oficialul a menționat și opinia premierului ungar Viktor Orban, care a descris situația din România ca pe un experiment ale cărui rezultate sunt urmărite atent de alte state.

Ministrul a subliniat că aceste evenimente ar fi putut avea un deznodământ diferit, ceea ce întărește ideea că reacția promptă a autorităților române a fost esențială.

„La JAI, m-a abordat colegul ceh, care mi-e foarte bun prieten, a spus ‘avem și noi alegeri în toamnă și ne uităm foarte atent la ce s-a întâmplat la voi în țară’ și oamenii s-au uitat la România cu foarte mare atenție și respect, după ce lucrurile s-au deslușit. Așa e când ești în prima linie. România e în prima linie de apărare a Europei în calea crivățului.

Acum mulți, mulți ani am asistat la o discuție între președintele României de la acea dată și un alt președinte dintr-o țară din centrul Europei. Era o discuție de cafea. Și omologul președintelui nostru ridica întrebări cu privire la preocuparea noastră pentru securitate, i se păreau excesive în acele vremuri de liniște, și partea română a răspuns ‘da, de-aici din mijlocul Europei se poate vedea într-un fel, veniți cu noi la graniță și uitați-vă peste gard și o să vedeți’. Percepția e diferită.

Și premierul Orban a spus că ce s-a întâmplat în România e un experiment, să vedem cum se termină. Se putea termina și altfel”, a mai spus vicepremierul.

Despre Rusia și probele acțiunii hibride: Citiți comunicatul CSAT. E suficient de clar

Întrebat direct dacă există dovezi clare privind implicarea Rusiei în tentativele de manipulare a alegerilor, Cătălin Predoiu a recomandat consultarea comunicatului oficial al CSAT.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării
SURSA FOTO: Consiliul Suprem de Apărare a Țării

Deși documentul nu conține probe materiale, ministrul a subliniat că afirmațiile sunt făcute de instituții abilitate de lege și în baza unor rapoarte clasificate.

El a explicat că desecretizarea tuturor informațiilor ar vulnerabiliza poziția României în fața unor atacuri viitoare. Predoiu a lăsat să se înțeleagă că, deși dovezile există, acestea nu pot fi făcute publice în totalitate din motive strategice.

Potrivit acestuia, poziția exprimată de CSAT are la bază analize și date din surse credibile, iar responsabilitatea comunicării aparține instituțiilor legale.

„Citiți comunicatul CSAT și e mai clar ca orice altceva. Nu conține (probe n.red), dar conține o afirmație, dar au făcut acele afirmații abilitați de lege, în baza legii și fiind răspunzători în fața legii. Acele afirmații au în spate rapoarte. Nu a fost desecretizat totul. Desecretizarea tuturor informațiilor înseamnă o chestiune de a-ți submina propria poziție în viitor”, a spus Predoiu.

Reacția lui Nicușor Dan și răspunsul lui Predoiu: E un semnal că trebuie să gândim altfel

Președintele Nicușor Dan a criticat serviciile de informații pentru lipsa de eficiență în prevenirea atacului cibernetic și manipulării din timpul alegerilor prezidențiale din 2024.

El a făcut apel la transparență, susținând că statul român trebuie să continue să aducă probe pe măsură ce acestea apar. În plus, șeful statului a publicat rapoarte ale UE și NATO referitoare la războiul hibrid dus de Rusia în mai multe state europene.

Cătălin Predoiu a reacționat la aceste afirmații, spunând că mesajul transmis de Nicușor Dan reflectă o conștientizare importantă a rolului serviciilor de informații în protejarea democrației.

El a afirmat că România trebuie să-și adapteze gândirea la noile provocări ale securității cibernetice. Ministrul a subliniat că experiența din 2024 va contribui la consolidarea capacităților naționale de apărare.

În final, Predoiu a reiterat că statul român a transmis un semnal ferm în fața celor care au încercat să destabilizeze procesul electoral: „încă pe aici nu se trece”. Declarația vine ca o reafirmare a angajamentului autorităților față de apărarea suveranității și integrității instituțiilor democratice.

„E un semnal clar că se acordă atenție domeniului, trebuie să începem cu toții să gândim puțin altfel. România trebuie să țină pasul cu schimbările și în acest domeniu. E un semnal că există această conștientizare a provocărilor pe care le avem. Avem și o experiență care ne va servi în viitor. Cum-necum, mai repede, mai târziu, totuși statul român a transmis un semnal și acolo de unde a fost atacat: încă pe aici nu se trece”, a menționat acesta.