Cine este adevăratul român: cel care a ales să părăsească țara, la un moment dat, ca să-și caute confortul economic într-un cu totul alt mediu (la cules căpșuni sau ca manager, mai puțin contează) sau cel care a vrut să rămână aici, în ideea că nu este chiar imposibil să ajungi la un nivel de trai decent într-un mediu despre care toată lumea crede că este ostil?

Lucrurile sunt complicate și este firesc că nu pot fi tranșate, iar redactarea unei opinii nu poate fi exhaustivă pe un subiect care pentru unii ar putea reprezenta doar o falsă dilemă. Merită însă dezbătut.

Atât în perioada de dinainte de criză, cât mai ales în cea de după debutul crizei, ne-am tot lăudat cu banii care au intrat în țară de la românii din afară. Când criza s-a agravat și remiterile românilor s-au diminuat, am început să ne facem griji și din cauza acestui aspect, de parcă nu ar fi fost suficient că investițiile străine directe scădeau, iar absorbția de fonduri europene era redusă.

România consumă încă mai mult decât produce, iar deficitul extern ar fi bine să aibă şi în viitor un suport consistent din partea românilor plecați. În aceste condiții, poți spune că cei care au plecat afară nu sunt adevărați români? Cu siguranță, nu!

E adevărat că, probabil, îți trebuie o doză mare de curaj să rămâi să activezi în România care are, de exemplu, un mecanism de sănătate care aproape că nu mai funcționează și un sistem de învățământ a cărui preocupare a început să fie soluționarea cazurilor de viol din licee în loc să facă performanțe pentru ca o școală din România să găsească un loc în Top 500 Cele mai bune universități din lume.

Poți fi considerat laș că ai plecat din România atunci când orice încercare de a răzbate a fost sortită eșecului pentru că orice performanță creată a fost împotriva curentului? Nu!

Pe de altă parte, dacă am ajunge să gândim toți că România este o țară în care nu se mai poate trăi, ar însemna ca toată lumea să plece, iar aici să rămână doar pensionarii și cei care se pot descurca pentru că pot înșela. În consecință, lucrurile nu pot fi împinse până la un extrem. Nu putem să mergem toți pe ipoteza de lucru potrivit căreia aici nu e de trăit. Asta ar anula însăși rațiunea de a fi a celor care au ales să rămână și să încerce să mai schimbe ceva. România mai are încă valori care nu au plecat în străinătate și care s-ar putea nici să nu plece vreodată. Asta nu înseamnă că sunt lași și nici că nu sunt în stare să plece. Sunt de admirat așa cum ar fi dacă ar pleca afară și ar face performanță.

Nu sunt mai curajoși sau mai puternici românii care au luat calea străinătății așa cum nu sunt mai curajoși cei care au vrut să rămână. Este o chestiune ce ține de perspectivele individuale, motiv pentru care nici unii, nici alții nu trebuie acuzați.

Te-ar putea interesa și: