„Punctul de pensie este un furt. Aţi fost furaţi, pentru ca pensiile voastre să fie mai mici, atunci când s-a introdus (punctul de pensie, n.r.). A spus-o şi Curtea de Casaţie şi Justiţie, în 2011. Ce lege este aia cu aplicare din 2021? Câţi vor mai trăi dintre pensionarii de astăzi? În câţi 35 de ani vor recalcula două milioane de pensii? Ne lovim de o altă minciună: că sunt 6 milioane de pensionari. Nu este adevărat. Nu au fost niciodată 6 milioane de pensionari în România. Sunt fix 2,209 milioane de pensionari pe punctul de pensie. De ce această minciună? Ca să schimbe statutul juridic al pensiei la asistenţă socială. Ce e aia anvelopă? Pensia este rezultatul unui calcul şi trebuie să fie dată cât trebuie, nu cât vor ei. Statul are în plan să-ţi dea pensie cât vrea, când vrea şi cum vrea”, a afirmat Dogaru.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet. Câteva sute de pensionari au participat, miercuri, la un miting organizat de Federaţia „Unirea” în faţa Guvernului, principala revendicare fiind creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, din 2021. AGERPRES

 

Te-ar putea interesa și: