'Activele nete ale celor 74 de fonduri deschise locale au scăzut cu 1,1% în luna noiembrie, până la 22,7 miliarde lei (4,9 miliarde euro), în vreme ce creşterea în anul curent s-a diminuat la 3,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna noiembrie ieşiri nete de 266,1 milioane lei (57,5 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-184 milioane lei), cele reunite sub categoria 'altele' (-92 milioane lei), cele monetare (-14,5 milioane lei), cele cu capital garantat (9 mil lei) şi cele de acţiuni (-1,2 milioane lei), în vreme ce fondurile diversificate (33,4 milioane lei) şi cele de randament absolut (1,2 milioane lei) au beneficiat de intrări nete', se arată în document. 

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 1,2% comparativ cu luna octombrie, până la nivelul de 2,92 miliarde lei (629 milioane euro) şi au înregistrat, de la începutul anului, o creştere de 11,1%. 

'Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna noiembrie intrări nete de 17,4 milioane lei (3,76 milioane euro). Activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au crescut cu 10,7% în luna raportată, până la 675,4 milioane lei (145,5 milioane euro). Aceste fonduri au avut intrări nete în luna noiembrie de 21,4 milioane lei (4,6 milioane euro) şi au înregistrat o creştere a activelor nete în acest an de 36,9%', menţionează sursa citată.

AGERPRES


Te-ar putea interesa și: