Acţiunile Oltchim au scăzut cu 15% după 30 de minute de la reluarea tranzacţiilor

Acţiunile Oltchim au scăzut cu 15% după 30 de minute de la reluarea tranzacţiilor
Publicat de CAPITAL la 24 ianuarie 2013, 16:47

Tranzacţionarea acţiunilor Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost reluată, joi, la Bursa de Valori Bucureşti, titlurile înregistrând o scădere de 15%, după aproape 30 de minute de la reluarea transferurilor, potrivit BVB.

Au fost efectuate 13 tranzacţii, cu o valoare totală de 9.993 lei, la preţul de 0,4875.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL, companie reprezentată de Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring RPRL, reprezentată prin partener coordonator Niculaie Bălan, în urma unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al societăţii vâlcene de joi.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Oltchim a fost numit consilierul în cadrul Ministerului Economiei, Nicolae Turdean.

Administratorii provizorii ai societăţii Oltchim sunt expertul în cadrul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Mihai Obăcescu şi consilierul Nicolae Turdean.

Societatea Oltchim a demarat procedurile pentru intrarea în insolvenţă, în urma deciziei luate în acest sens în şedinţa Executivului de miercuri.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.