Rusia și Ucraina au căzut de acord de zeci de ori de la începutul războiului. Mai exact, exact, cele două state au făcut schimb de prizonieri şi de soldaţi ucişi în conflict de 27 de ori de la începutul conflictului. Informația a fost dezvăluită de un oficial rus.

El a arătat că cel mai mare schimb între Rusia și Ucraina a avut loc în iunie, când fiecare parte a schimbat 144 de prizonieri de război.

„Cu participarea Crucii Roşii, a fost posibil să se organizeze dialogul cu Kievul privind schimbul de prizonieri şi de soldaţi morţi. Până în prezent au fost efectuate 27 de astfel de operaţiuni”, a declarat adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin, la o întâlnire cu ataşaţii militari străini, potrivit agenţiei de presă Interfax.

Negocierile privind schimburile de prizonieri sunt unul dintre ultimele canale diplomatice rămase între Moscova şi Kiev după întreruperea discuţiilor privind un acord de pace. Recent, au existat mai multe propuneri de utilizare a acestor canale pentru relansarea negocierilor de pace, în încercarea de a pune capăt luptelor care au început în februarie, când trupele ruse au invadat Ucraina. Evacuarea combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, când au fost eliberate peste 3.000 de persoane, inclusiv sute de civili, a fost convenită de asemenea prin acest canal, a spus Fomin.

„Operaţiunile au avut un caracter exclusiv umanitar”, a spus el.

Cu toate acestea, bombardarea recentă a unei tabere de prizonieri de război din estul Ucrainei a dus la moartea a zeci de luptători Azov care rezistau în combinatul din Mariupol, asediat timp de câteva săptămâni înaintea capitulării în luna mai, a informat dpa.  Moscova şi Kievul s-au învinovăţit reciproc pentru atacul asupra taberei de la Olenivka, care se află pe teritoriul revendicat de grupările separatiste.

Cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Amintim că la sfârșitul lunii iunie, armata Rusiei a anunțat că deține peste 6.000 de prizonieri ucraineni de război, confirmând totodată că a efectuat un schimb de 144 de prizonieri de război cu armata ucraineană. La rândul lor, forțele ucrainene au eliberat atât ruşi, cât şi proruşi.

„Numărul total al militarilor ucraineni prinşi sau care s-au predat este de peste şase mii”, a anunțat Igor Konașenkov, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia. Menționăm faptul că acest număr nu a putut fi verificat, în mod independent, de către sursa citată.

Acest schimb dintre armata ucraineană și forțele invadatoare a fost cel mai mare schimb de prizonieri de până acum. Este vorba despre 144 de soldaţi și 95 de „apărători ai Azovstalului” (uzina siderurgică din orașul-port Mariupol). Aceștia s-au predat anterior în fața armatei ruse.