Comisia Europeană a salutat acordul la care s-a ajuns între Parlamentul European și Consiliu cu scopul de a ajuta sectorul aviației să devină „Pregătit pentru 55”. Este vorba de un demers prin care se dorește să se atingă obiectivul de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030.

Acordul politic privind revizuirea normelor sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) în domeniul aviației a fost încheiat în noaptea de 6 decembrie, potrivit Comisiei Europene.

Normele actualizate privind comercializarea certificatelor de emisii vor accelera punerea în aplicare a principiului „poluatorul plătește” prin eliminarea treptată a certificatelor gratuite pentru sectorul aviației până în 2026. Acordul convenit sporește strictețea sistemului existent, care se aplică sectorului aviației din 2012. Aceasta înseamnă că industria va trebui să își asume într-o măsură mai mare costul amprentei sale de carbon și că vor exista mai multe stimulente economice pentru reducerea emisiilor datorită unui semnal puternic legat de preț.

Tarifarea carbonului se va aplica în UE zborurilor din interiorul Uniunii

Până la începutul anului 2027, tarifarea carbonului se va aplica în UE zborurilor din interiorul Uniunii și al Spațiului Economic European și zborurilor având ca destinație Elveția și Regatul Unit, menținându-se actualul mecanism suspensiv („stop the clock”) privind aplicarea internațională a normelor.

În 2026, Comisia va efectua o evaluare a Schemei de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA), instituită de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), pentru a verifica dacă aceasta îndeplinește într-o măsură suficientă obiectivele Acordului de la Paris. În funcție de rezultatului acestei evaluări, Comisia va prezenta o propunere legislativă, care ar putea extinde domeniul de aplicare al sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii la zborurile de plecare în cazul în care CORSIA nu este suficient aliniată la Acordul de la Paris.

Acordul prevede, de asemenea, o nouă schemă de sprijin pentru accelerarea utilizării combustibililor de aviație durabili, finanțată din veniturile EU ETS, estimate la 1,6 miliarde euro. El va crea totodată un nou sistem prin care companiile aeriene să monitorizeze, să raporteze și să verifice alte emisii decât cele de CO2 și efectele asupra climei generate de aviație, acestea reprezentând două treimi din impactul global al aviației asupra climei. Vor fi publicate mai multe date privind emisiile generate de aviația internațională, într-un format ușor de utilizat, protejându-se în același timp datele sensibile din punct de vedere comercial, fapt care constituie un pas semnificativ în direcția transparenței.

Pactul verde european, menit să asigure neutralitatea climatică a Europei până în 2050

Acordul politic trebuie acum adoptat în mod oficial. După finalizarea acestui proces de către Parlamentul European și Consiliu, noile norme vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și vor intra în vigoare cu efect imediat.

Pactul verde european este strategia de creștere pe termen lung a UE menită să asigure neutralitatea climatică a Europei până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, Europa trebuie să își reducă emisiile cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acordul din această săptămână reprezintă un alt pas important în adoptarea pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55” al Comisiei pentru punerea în aplicare a Pactului verde european. Acesta urmează altor trei acorduri recente care vizează stoparea comercializării de noi autoturisme cu emisii de CO2 în Europa până în 2035, stabilirea unor obiective naționale mai ambițioase de reducere a emisiilor în sectoarele transporturilor, construcțiilor, deșeurilor și agriculturii și intensificarea eliminării dioxidului de carbon cu ajutorul utilizării terenurilor, al silviculturii și al agriculturii.

Emisiile generate de aviație în Europa au crescut în medie cu 5 % de la an la an între 2013 și 2019. Deși au cunoscut o scădere puternică în cursul pandemiei, se preconizează că aceste emisii vor continua să crească. Pentru a atinge neutralitatea climatică, UE trebuie să reducă emisiile generate de transporturi, inclusiv de aviație, cu 90 % până în 2050 (comparativ cu nivelurile din 1990). Obiectivul mai ambițios în materie de climă al sectorului aviației va fi esențial pentru ca UE să își atingă obiectivele climatice în temeiul Acordului de la Paris și să facă din Pactul verde european o realitate.