Se mai face un pas către pace în Ucraina! De această dată, totul vine la iniţiativa Italiei.

Planul unui acord de pace pentru Ucraina! Italia a prezentat documentul la nivel internaţional

Mai exact, Luigi di Maio, ministrul de Externe de la Roma, a alcătuit un plan etapizat privind un acord de pace în Ucraina.

Şeful diplomaţiei italiene a înaintat acest plan lui Antonio Guterres, secretarul general al ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), iar documentul a fost transmis şi către reprezentanţii ţărilor ce fac parte din grupul G7, respectiv Statele Unite, Franța, Germania, Canada, Japonia şi Marea Britanie.

Planul alcătuit de către Italia are patru etape, notează jurnaliştii La Repubblica.

Etapa numărul 1

Potrivit planului prezentat de ministrul italian de Externe, Luigi di Maio, la început este necesară o încetare temporară a focului, astfel încât negocierile să poată continua.

Planul va trebui supravegheat de o echipă de mediere formată din ţări de pe întregul mapamond, care şi-au exprimat deja dorinţa de a participa, cum ar fi Statele Unite, Germania, Franţa, Turcia, Italia, Israel, China, Marea Britanie, Canada şi Polonia, Vor participa şi organizaţii internaţionale, în special ONU şi Uniunea Europeană.

Etapa numărul 2

Încetarea focului prevede şi demilitarizarea liniei frontului. Vor demara negocieri la nivel mondial privind statutul Ucrainei, ce prevăd neutralitatea acestei ţări, cu garanţii de securitate.

Statutul Ucrainei va conţine şi posibilitatea de a adera nestingherită la Uniunea Europeană. În vedere atingerii tuturor acestor obiective, se va organiza o conferinţă internaţională de pace.

Etapa numărul 3

Se va discuta despre disputa teritorială dintre Rusia şi Ucraina, tot prin mediere internaţională. Potrivit planului ministrului italian de Externe, Crimeea şi Donbas ar putea primi autonomie deplină, cu garanții ale drepturilor la afiliere lingvistică și culturală, stabilirea unei autoguvernări depline și a securității independente.

În acelaşi timp, se va menţine integritatea teritorială a Ucrainei, fapt ce va fi afirmat la nivel internaţional.

Etapa numărul 4

Se va încheia un acord multilateral privind pacea şi securitatea pe teritoriul Europei. Acest acord urmează să reglementeze relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană.

Ca priorităţi, se menţionează stabilitatea strategică, dezarmarea și controlul armelor, prevenirea conflictelor și măsurile de consolidare a încrederii reciproce.

Mai mult, în această ultimă etapă a planului prezentat de Italia este prevăzută şi retragerea completă a militarilor ruşi din teritoriile ocupate, iar acest lucru poate însemna apoi ridicarea treptată a sancţiunilor impuse împotriva Moscovei.