Un proiect de modificare a legii adopţiei, iniţiat de Ministerul Muncii şi aflat acum în dezbatere, vine cu măsuri care i-ar putea avantaja pe cei care vor să adopte şi ar creşte astfel şansele copiiilor la o viaţă în familie.

Părinţii care vor înfia copii ar putea primi de la stat 1.500 de lei anual, în situaţia în care copilul va avea nevoie de recuperare medicală sau psihologică.

“A durat cam 6 luni, n-a fost mult, am luat atestatul în 3 luni şi imediat am găsit potrivirea. Am căutat în lista copiilor greu adoptabili, acolo sunt mai mari şanse de a găsi şi a-ţi alege ce e mai pe sufletul tău. A fost aşa, la prima vedere, ne-a plăcut din primul moment, şi nouă de ea şi ei de noi, cred. Într-o lună terminăm, este a noastră! Dumnezeu a ţinut-o acolo pentru noi!”, a spus Dana Suman, mama adoptivă, pentru Digi24.

Situaţia nu este similară în cazul tuturor celor care apelează la adopţii. De multe ori procesul este anevoios şi asta îi descurajează pe viitorii părinţi. Modificările legii ar putea stimula adopţiile prin eficientizarea procesului limitând astfel şederea copilului în sistemul de protecţie.

Mihaela Ungureanu, director general DGASPC, sector 4: Se introduce indemnizaţia lunară care se acordă diferenţiat. Indemnizaţia urcă până la 900 de lei în situaţia în care copilul adoptat are vârsta de peste 7 ani sau este încadrat în gradul de handicap accentuat sau grav, sau provine din grup de 3 fraţi adoptabili împreună. Dacă sunt cumulate două dintre condiţiile prezentate se majorează cu 25%, dacă sunt cumulate 3 dintre condiţii, se majorează cu 50%.

Psihologii atrag atenţia însă asupra fenomenului adopţiei şi spun că, indiferent de modificările din lege, este important ca cei care doresc să adopte un copil să fie conştienţi de implicaţii, mai ales cele de ordin psihologic şI emoţional.

Anul trecut, la nivel naţional, au fost adoptaţi 1.280 de copii.