S-a vândut Urgent Cargus, al doilea jucător de pe piața de curierat din România. Cine e cumpărătorul

S-a vândut Urgent Cargus, al doilea jucător de pe piața de curierat din România. Cine e cumpărătorul
Publicat de Bogdan Biszok la 27 septembrie 2018, 11:10

Fondul de investiții cu capital privat Abris Capital Partners a vândut participația de 100% din acțiunile companiei românești Urgent Cargus.

Abris CEE Mid-Market Fund II a achiziționat Cargus în 2013, atras de potențialul de creștere al companiei și al sectorului de curierat. Doi ani mai târziu, Abrisa fuzionat Cargus cu unul dintre competitorii direcți ai acestuia, Urgent Curier, profitând de sinergiile dintre cele două companii și redenumind noul business Urgent Cargus. Au urmat apoi alte cinci achiziții (TCE, CRX, Otto, Sprint si X-Curier) prin care compania și-a întărit poziția în piață. Abris a vândut Urgent Cargus către Mid Europa Partners.

Astăzi, Urgent Cargus este jucătorul #2, bine stabilit pe piațaromânească de curierat, cu peste 2000 de curierilivrând aproape 30 de milioanede pachete anual.Prin colaborarea continuă cu Abris de la momentul achiziției companiei, echipa de management a crescut veniturile și volumul afacerii de peste cinci ori.

Tranzacția semnată ieri este condiționată de aprobarea Consiliului Concurenței și este estimată a se finaliza în T4 2018. 

Abris Capital Partners este un fond independent de private equity dedicat investițiilor în Europa Centrală și de Est. Abris administrează capitalurile mai multor investitori instituționali de renume internațional, inclusiv fonduri ale unor universități prestigioase, fonduri de pensii, societăți de asigurări și administratori de active private. De la înființarea sa în 2007, Abris a strâns capitaluri cumulate de aproape 1,3 miliarde de euro de la investitori.

 

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.