Este interdicția momentului în Rusia. Vladimir Putin a dat o lege care bagă pe toată lumea în sperieți. Vineri, președintele rus a semnat o nouă lege prin care dorește să îi oprească pe cei care răspândesc informații false în ceea ce privește armata. Actul normativ a intrat în vigoare de astăzi.

Cei care vor încălca prevederile vor face 15 ani de închisoare.Presa internațională a scris că legea prevedere pedepse și pentru apelurile la impunere de sancțiuni împotriva Rusiei. Așadar, legea anterior precizată a fost adoptată vineri dimineața de Camera inferioara a Parlamentului rus, aceasta fiind metoda prin care Moscova ripostează la așa zisul război informațional referitor la conflictul cu Ucraina.

Amintim că oficialii ruși au declarat, în repetate rânduri, că SUA și aliații săi, denumiți drept inamici ai Rusiei, au răspândit informații false pentru a dezbina poporul rus.

Posturile occidentale pleacă din Rusia

Ca urmare a acestei măsuri nemaivăzute date de Vladimir Putin, jurnaliștii celor mai importante posturile occidentale au decis să părăsească Rusia. Jurnaliștii riscă până la 15 ani de închisoare sau trimiterea într-un lagăr de reeducare.

Pe lista posturilor occidentale care nu vor mai emite în Rusia se numără CNN, CBS News, Bloomberg, ABC News, BBC, CBC.

Principalele prevederi ale legii indică că pentru știri false date cu bună știință se dă o amendă de la 700 de mii la 1,5 milioane de ruble sau până la 3 ani într-un lagăr de reeducare.

Pentru știri false generate de oficiali, un grup organizat, cu crearea artificială de dovezi sau motivate de ură sau dușmănie se dă o amendă de la 3 la 5 milioane de ruble sau de la 5 la 10 ani închisoare.

Pentru știri false se face de la 10 la 15 ani închisoare

Pentru știri false date cu bună știință, care au consecințe grave se va face de la 10 la 15 ani închisoare. Pentru apeluri de a preveni folosirea trupelor ruse pentru a proteja interesele Rusiei, pentru a menține pacea și securitatea sau pentru discreditarea unei astfel de utilizări (dacă contravenientul a fost adus la răspundere administrativă pentru acest lucru la începutul anului) este prevăzută o amendă de 100 de mii la 300 de mii de ruble sau până la 3 ani într-un lagă de reeducare.

Pentru cereri de sancțiuni împotriva Rusiei (dacă contravenientul a fost adus la răspundere administrativă pentru aceasta la începutul anului) este stipulată o amendă de până la 500 de mii de ruble sau până la 3 ani într-o colonie penală”.

Amintim că președintele rus a purtat recent o discuție telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz despre tensiunile din Ucraina. În cadrul convorbirii, Putin a susținut că „toate cererile ruseşti” trebuie îndeplinite, înainta ca dialogul în favoarea păcii să fie posibil.