A început războiul între unguri. Guvernul lui Viktor Orban a fost atacat direct din România. Mărul discordiei îl reprezintă electoratul din Transilvania în contextul alegerilor care se apropie. Mai exact, László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) le-a cerut maghiarilor din Transilvania ca la alegerile locale de duminica viitoare să şi aleagă, nu doar să voteze, transmite agenția maghiară de știri MTI.

László Tőkés a criticat, prin intermediul unei declaraţii şi al unui apel transmise duminică, agenţiei ungare de presă MTI,  faptul că în biserici se face campanie electorală pentru anumite partide, respectiv că politicienii guvernamentali din Ungaria se implică în campania electorală prin sprijinirea anumite partide.

Acesta a amintit, potrivit flux24, de câteva întâmplări recente care vin în sprijinul afirmațiilor sale. El a susținut că la slujbele religioase ale Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului au fost rostite mesaje electorale. El a susținut că pe vremea când era episcop, bisericile istorice maghiare din Transilvania dădeau dovadă de multă susţinere faţă de cauzele naţiunii, dar nu au luat atitudine, aproape niciodată, în ceea ce priveşte politica de partid.

“Şi în Ungaria este de neconceput ca în biserici şi în şcoli să fie rostite îndemnuri pentru a vota un partid sau altul, a comentat fostul episcop reformat.

László Tőkés s-a supărat din cauza unui mesaj video al vicepremierului ungar Zsolt Semjén și a unei declaraţii a secretarului ungar de stat Árpád János Potápi. Vicepremierul maghiar a încurajat electoratul maghiar din Transilvania să voteze doar cu UDMR şi clasificat candidaţii celorlalte partide – precum cei ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) – ca fiind candidaţi fără şanse reale. În ceea ce-l privește pe Árpád János Potápi, acesta a spus că “maghiarii de peste graniţele Ungariei nu pot duce mai multe partide etnice şi că ne putem concentra puterile doar în cadrul unui singur partid maghiar”. În opinia lui László Tőkés, acest lucru este “propagarea un sistem antidemocratic, cu un singur partid, care aminteşte de vremurile de demult”.

“În mesajul său video, Zsolt Semjén o menţionează – de partea UDMR – şi pe mama sa, care este originară din Transilvania. Părinţii mei dragi sunt de asemenea, din Transilvania. Eu, fiul lor, votez candidaţii PPMT. Şi asta întrucât cred că maghiarii din România au dreptul să şi aleagă, nu doar să voteze. În numele CNMT – partenerul strategic al Fidesz -, le adresez maghiarilor din Transilvania următorul mesaj: ca la 27 septembrie să îşi exercite atât dreptul de a vota, cât şi dreptul de a alege!”, scrie în declaraţia şi apelul lui László Tőkés.