A început războiul! Atac dur la adresa Vioricăi Dăncilă după anunţarea candidaturii: Poporul român se va duce vesel spre prăpastie
Răsturnare de situaţie în PSD. Viorica Dăncilă a anunţat azi o posibilă candidatură din partea PSD şi reacţiile din partid nu au întârziat să apară. Atac dur din partea unui mare contestatar al premierului care face previziuni sumbre cu privire la viitorul românilor.
Liviu Pleșoianu, este şocat de actualele mutări din politică. Acesta spune, într-o postare pe Facebook, că Viorica Dăncilă s-ar putea ”sacrifica” pentru a candida la preşedinţie, iar dacă nu va fi Dăncilă, atunci va candida ”narcisistul” Eugen Teodorovici. Pleșoianu este de părere că poporul român se duce vesel în prăpastie, dacă nu se trezesc românii.
„Au respins revizuirea adopției. Au respins suspendarea sinistrei procuroare. Au călcat cu bocancii peste sufletele unor fetițe, surori de suflet. …Dar e ok. Birchall se ocupă să rămânem în „Club”. Dăncilă nu comentează deciziile „justiției” și, neconflictuală fiind, se sacrifică pentru partid și pentru patrie și vrea la Cotroceni. Dacă nu ea, se sacrifică atunci partenerul de ping-pong narcisist, cel care a spus, de asemenea, că nu mai comentăm deciziile „justiției”. Dacă nu experții în ping-pong, atunci Werner sau Barna/Cioloș… Ceea ce e foarte bine, pentru că înțeleg că sunt foarte iubiți de popor tocmai pentru că iubesc la rândul lor foarte mult „justiția” minunată din România…
Eu îmi fac datoria până la capăt anul acesta. Însă lucrurile sunt clare: poporul român se va duce vesel spre prăpastie sau se va trezi. E ultima deschidere de destin. Nu poți să ratezi la infinit și să ai totuși, la infinit, alte ocazii… Dacă, după două mandate Băsescu, vine și al doilea mandat Iohannis, ori primul mandat Barna/Cioloș/Dăncilă/Narcis, atunci… bine.
Fie să FIM!”, a scris Liviu Pleşoianu pe Facebook.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.