30 de cabliști au scos Pro TV din grilă, după ieșirea din must carry
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor\’s Global Ratings a îmbunătăţit ratingul pe termen lung acordat companiei ungare de petrol şi gaze Mol Plc. de la „BB” la „BB plus”, perspectiva asociată fiind una stabilă, informează un comunicat de presă al S&P.
O parte dintre români nu mai văd Pro TV, după ieșirea postului din must carry, în vara anului trecut. Unii cabliști nu au acceptat condițiile de plată impuse de companie. Astfel că, de-atunci, 30 de rețele mici de cablu au scos posturile grupului Pro din grila de programe, potrivit informațiilor obținute de
paginademedia.ro de la Consiliul Național al Audiovizualului. Pe lângă acestea, alte 16 rețele au depus la CNA documentele pentru înștiințarea Consiliului cu privire la scoaterea posturilor din grilă. Pro TV a înștiințat CNA că iese din grila must-carry, începând cu data de 23 iulie. Cu alte cuvinte, începând de la această dată, societățile de cablu trebuie să ceară acordul Pro TV pentru a retransmite postul și să plătească pentru a-l putea retransmite către abonați. Pro TV era în capul listei posturilor must carry libere la retransmisie, având cea mai mare audiență medie. În cuvintele lui Petrișor Obae, editorul site-ului paginademedia.ro, „mutarea vine într-un moment în care întreaga piață de publicitate TV este puternic afectată de criză și își propune să completeze veniturile postului de televiziune. Pro TV a mizat, probabil, și pe faptul că, fiind lider de audiență, va fi dorit, în continuare, de operatorii de cablu, chiar dacă va fi plătit“.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




