Kubinski este noul vicepreședinte al Voklksbank Romania
Volksbank România l-a numit pe Florin Kubinski în funcţia de vicepreşedinte, urmând ca acesta să preia controlul operaţiunilor financiare ale băncii.
Florin Kubinski (53 de ani) are o experienţă de peste 16 ani în domeniul finanţelor. În perioada 2000-2006, Kubinski a ocupat poziţia de CFO la Banca Ţiriac, devenită ulterior HVB Ţiriac. Anterior numirii sale în Volksbank, Florin Kubinski a deţinut poziţia de Deputy CEO la MKB Romexterra Bank. În calitate de vicepreşedinte responsabil pe zona financiară, Kubinski va coordona operaţiunile financiare, contabile, de bugetare şi monitorizare a bugetelor, trezorerie, taxe, investiţii şi raportare financiară.
"Volksbank România îşi continuă planurile de dezvoltare durabilă, concentrându-se pe consolidarea zonei de Resurse Umane. Florin Kubinski are o vastă experienţă în domeniul financiar în general, dublată de o experienţă foarte valoroasă în industria bancară. Realizările sale profesionale sunt cea mai bună recomandare pentru expertiza sa şi suntem convinşi că venirea sa în Volksbank România va avea un impact pozitiv asupra evoluţiei viitoare a băncii atât ca dezvoltare cât şi ca performanţă financiară", a declarat Benoit Catel, Preşedintele băncii. Numirea sa devine efectivă odată cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





