A dezvoltat până acum peste 1.500 de locuinţe în Bucureşti şi a testat piaţa cu produse din categorii diferite. Primul proiect al companiei, Quadra Place (343 de apartamente) din Politehnică, a fost finalizat pe vârful „bulei“ imobiliare şi a permis accesarea unei categorii de clienţi peste medie. Lucrările la Răsărit de Soare, cel mai cunoscut proiect al Conarg – care cuprinde 988 de apartamente, erau începute când a lovit criza, însă norocul dezvoltatorului a fost că produsul era destinat clienţilor sub medie şi preţurile au putut fi adaptate momentului. Al treilea proiect al companiei, Quadra 2, a vizat în principal studenţii din zona Politehnică, fiind un ansamblu cu 226 de garsoniere. Cele trei proiecte au înghiţit peste 100 mil. euro.

După aproape cinci ani de la demararea Răsărit de Soare şi Quadra 2, dezvoltatorul încă mai are de vândut în jur de 80 de apartamente, situaţie care a determinat îndosarierea proiectelor rezidenţiale planificate pentru viitor.

„Planurile noastre pe zona rezidenţială depind de implementarea unui program de genul Casa Nouă, anunţat de Guvern la început de an, dar despre care nu s-a mai discutat nimic. Prima Casă a început să fie restricţionat la multe bănci şi nu mai are rost să investeşti în locuinţe la ritmul actual de vânzare. În ultima perioadă vânzările s-au redus fantastic de mult. Mai cumpără cei care au deja o locuinţă în complex sau cei care au cunoştinţe aici. Se merge mai mult pe recomandări. Clienţi noi care să vină de pe internet sau de la târguri imobiliare sunt foarte puţini“, a declarat pentru Capital Aurelian Nicolae, directorul general al Conarg Real Estate.

Potrivit acestuia, există cerere pentru locuinţe noi, însă tinerii care o formează nu au posibilităţi de creditare, tocmai de aceea Conarg condiţionează dezvoltarea unui nou ansamblu de apariţia unui nou program de creditare.

În cazul în care ar apărea un asemenea program, piteştenii sunt pregătiţi să demareze lucrările la un proiect în Prelungirea Ghencea unde deţin un teren de 15.500 mp. „Aici erau proiectate iniţial 850 de apartamente, dar am redus numărul lor la 483 de unităţi. Avem autorizaţii şi la primul semnal suntem gata să modificăm proiectul după cererea din piaţă. Gândiţi-vă că un proiect gândit acum 2-3 ani, astăzi nu mai are relevanţă. Noi avem capacitatea de a ne adapta rapid şi putem finaliza un asemenea ansamblu în nouă luni  – un an“, menţionează Nicolae.

Până atunci însă, Conarg se mai arată interesat doar de proiectele fotovoltaice. Compania de construcţii Conarg Piteşti, acţionarul unic al dezvoltatorului Conarg Real Estate, s-a desprins în 1991 din fostul Trust de Construcţii Industriale Piteşti şi în 1994 s-a privatizat. În 1999 a fost preluată integral de omul de afaceri Valentin Vişoiu. În ultima ediţie a TOP 300 Capital, averea lui Vişoiu a fost estimată la 50-52 mil. euro, care i-a asigurat poziţia 106 în top.

Te-ar putea interesa și: