În perioada 2007-2013, România a avut la dispoziție aproximativ 20 de miliarde de euro sub formă de fonduri structurale. Până la 31 martie 2013, am reușit să absorbim puțin peste 13% din sumă (cam 2,5 miliarde de euro), plățile totale către beneficiari (inclusiv cele efectuate de la bugetul național) fiind de 5,4 miliarde de euro. Deși banii pot fi cheltuiți până la sfârșitul anului 2016, sunt mari șanse ca o bună parte din ei să rămână în bugetul Comisiei Europene.
Dincolo de rata catastrofală de absorbție, pentru întreprinderile mici și mijlocii care și-au pus speranțele în banii europeni veștile rele continuă: potrivit unui studiu Volksbank, numai trei miliarde de euro din aceștia (așadar cam 15% din suma totală) sunt destinate IMM-urilor, prin programele operaționale de dezvoltare a resurselor umane (POSDRU), de creștere a competitivității economice (POSCCE) și Regio (POR).

Vestea ceva mai bună este că două treimi din cele 8,7 miliarde de euro alocate separat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală sunt rezervate IMM-urilor, iar aici rata de absorbție este mult mai bună. În plus, IMM-urile au șansa să beneficieze indirect și de cele nouă miliarde de euro alocate programelor de transport și mediu, sute de companii mici și medii devenind, în ultimii ani, subcontractori sau furnizori pe șantierele de autostrăzi, căi ferate, stații de epurare ori regularizări de râuri.

Întorcându-ne în registrul negativ, un sondaj online printre IMM-uri (realizat în urmă cu doi ani, însă nu sunt prea multe motive să credem că lucrurile s-au schimbat semnificativ între timp) indica faptul că nu mai puțin de 97% din cele care apelaseră la finanțare UE au întâmpinat diverse greutăți. Iar principala problemă pe care trebuie să o rezolve antreprenorii care doresc să-și dezvolte afacerea cu bani de la Uniunea Europeană pare a fi birocrația. „Dacă nu ai un consultant bun sau nu cunoști pe cineva la autoritatea de management, mai bine te lași păgubaș. Sunt atâtea reguli și cerințe, unele dintre ele extrem de complicate, altele pur și simplu absurde, încât e, practic, imposibil să le respecți pe toate. Și, în funcție de tipul de proiect, în ecuație pot intra tot soiul de alte instituții și organisme… Știu întreprinzători care, pentru câteva zeci de mii de euro de la Bruxelles, au petrecut pe drumuri sute de ore și au străbătut mii de kilometri“, povestește un expert în fonduri europene din București.

Cel mai grav este că, și atunci când dosarul este „beton“, există riscul ca aprobarea proiectului să dureze șase luni, un an sau chiar doi ori ca banii să vină cu întârziere (mai ales, dacă ai ghinionul să te fi înscris într-un program care a fost suspendat de UE ca urmare a neregulilor depistate). Această lipsă totală de predictibilitate a făcut ca, în destule cazuri, idei de afaceri aparent extrem de promițătoare să moară în fașă sau, și mai rău, ca firme în plină dezvoltare să ajungă la un pas de faliment.

Șpaga rezolvă tot

Corupția este un alt obstacol de care se lovesc destul de des IMM-urile care doresc să acceseze fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană. Cei mai mulți dintre patronii care au trecut prin așa ceva spun că nu li s-a cerut șpagă pe față. „Însă, nu știu cum se făcea că dosarul nostru avea mereu probleme, plățile nu se puteau efectua din tot felul de motive puerile și așa mai departe. Până când am dat o sumă (nu foarte mare) cuiva de la autoritatea de management. Atunci, ca prin minune, totul s-a rezolvat și am primit aprobările necesare sau ni s-au virat banii în cont“, povestește Ioan, proprietarul unei pensiuni din Transilvania, construită parțial cu finanțare de la Bruxelles.
Un om de afaceri timișorean, care a dezvoltat în ultimii ani mai multe proiecte în domeniul resurselor umane, spune că ultima metodă de încasare a mitei este angajatul fictiv: „Funcționarul de la autoritatea de management desemnează o rudă sau un prieten ca salariat în cadrul proiectului. Persoana respectivă nu face nimic, nici nu trece pe la sediu, dar la sfârșitul lunii, banii îi intră în cont și, de aici, ajung la cine trebuie.“

Actele de corupție legate de proiectele cu finanțare europeană nu au loc, desigur, doar la nivelul autorităților de management. Uneori, aprobările și avizele care trebuie emise de primării sau alte autorități locale se dovedesc cel mai greu de obținut dacă nu este „unsă“ persoana potrivită. S-a ajuns chiar ca unii edili să-i saboteze pe întreprinzătorii care puseseră pe roate proiecte eligibile. „Știu un caz în Giurgiu când primarul, supărat că un om de afaceri care voia să construiască o fermă de animale nu a vrut să-i dea șpagă, a schimbat încadrarea și destinația terenurilor din vecinătate în intravilan construibil, ceea ce a făcut ca terenul fermei să nu mai respecte una din condițiile UE“, povestește un întreprinzător bucureștean.

Ban la ban…

Nu toate poveștile antreprenorilor care au avut ideea să apeleze la banii puși la dispoziție de Bruxelles sunt la fel de triste. Un lucru pare, totuși, să-i unească pe toți cei care au tras linie și le-a ieșit cu plus după experiența accesării fondurilor UE: pe perioada implementării proiectului au avut la dispoziție sumele necesare ducerii la bun sfârșit a acestuia. Banii au venit fie din conturile proprii sau ale unor asociați (dacă nu chiar ale unor rude ori prieteni), fie au fost obținuți de la bănci. Aceștia din urmă, bineînțeles, după ce au dovedit că dețin activele necesare pentru a garanta creditul (bunuri echivalând de obicei cu minim 150% din valoarea acestuia).

„În primul rând, trebuie să spun că nu am dat nici măcar un leu șpagă. Însă asta și pentru că mi-am permis să aștept banii cu lunile sau să revin de zeci de ori cu dosarul, de multe ori pe motive de genul «ștampila e pătrată și trebuie rotundă» sau «fila 247 a fost capsată greșit»“, povestește ilfoveanul Daniel T., care a depus în 2010 un proiect de circa 250.000 de euro prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. „În al doilea rând, am avut bunurile necesare pe care le-am pus ca gaj sau ipotecă: veniturile firmei mele principale, o casă, un teren agricol, niște utilaje. Astfel încât am obținut ușor banii necesari pentru cofinanțare printr-un credit de la bancă. Una peste alta, am terminat totul cu bine, am obținut utilajele pe care le doream și mi-am dezvoltat afacerile. Însă, dacă nu aveam acces la fonduri din altă parte și multă, multă răbdare, cred că lucrurile ar fi stat cu totul altfel“, mai spune bărbatul.

Tot banii altcuiva (un partener de afaceri) au salvat proiectul unui centru de sănătate din Moldova, finanțat parțial din fonduri structurale. „Dacă era să așteptăm după banii europeni, cred că nu deschideam nici azi. Plățile au fost făcute, în cele din urmă, dar după multe luni de așteptare și cu multe emoții. Practic, fiecare achiziție, de la construcție la dotări, a fost mult timp sub semnul întrebării. Noroc că m-am asociat cu cineva potent financiar, altfel nu știu dacă aș fi reușit“, spune Teodor, unul dintre proprietari.

Proiect vs implementare

Desigur că nu întotdeauna eșecul unor proiecte de dezvoltare pentru care se dorește obținerea unor fonduri europene este cauzat de birocrația sau corupția instituțiilor publice ori de reticența băncilor. Potrivit unor declarații ale lui Colin McClemens, expert în fonduri europene aflat în România în cadrul unor workshopuri, multe din firmele românești nu au o idee clară și nu analizează suficient de bine cerințele programului la care aplică. În alte cazuri, nu sunt explicate cum trebuie atuurile proiectului sau sunt proiectate bugete total nerealiste.

La rândul său, specialistul în finanțări europene Ciprian Nicolae scria că, în România,  cheltuirea fondurilor UE poate fi asemuită unui iceberg: „Ne place partea vizibilă (treimea de deasupra apei), nu ne place restul (adică munca, piguleala, hârtiile). Ne place să găndim și să scriem proiecte, dar prea puțin să le ducem la bun sfârșit. Proiectele cu finanțare europeană înseamnă hârtii, înseamnă să faci lucrurile corect, nu funcționează pe principiul «las’ că merge așa». Proiectele cu finanțare europeană înseamnă, în primul rând, implementare și finalizare.“

Dacă exercițiul financiar 2007-2013 este parțial ratat (ministrul economiei, Varujan Vosganian, spunea recent că ar trebui să fim fericiți dacă pe programul de creștere a competitivității economice rata finală a absorbției va ajunge la 60%), în exercițiul 2014-2020 vom avea la dispoziție mai mulți bani, dar și mai multă experiență. Teoretic, în anii care vin, companiile, băncile și autoritățile ar trebui să lucreze mai bine împreună, iar banii europeni să fie cheltuiți mai rapid și mai eficient. În practică, însă, e foarte posibil să avem în continuare cam aceleași probleme.

97% din IMM-urile participante la un sondaj online spun că au avut diverse probleme în accesarea fondurilor UE

CAMPANIE LA FINAL

Seria de articole publicate de Capital în ultimele săptămâni în cadrul campaniei „IMM-ist în România“ a ajuns astăzi la sfârșit. Cum se întâmplă, în general, cu subiectele „plictisitoare“, problemele antreprenorilor mici și medii nu au fost nici de această dată motiv de breaking news sau de dezbateri aprinse. Articolele au ajuns însă la cei peste 100.000 de cititori pe care îi are fiecare număr al revistei noastre (conform datelor furnizate de Studiul Național de Audiență)și au fost vizualizate de peste 15.000 de vizitatori ai site-ului capital.ro. Și, suntem convinși, printre cei care le-au citit se află și numeroși reprezentanți ai autorităților. Unii dintre ei poate s-au recunoscut în întâmplările sau situațiile menționate, alții poate au aflat lucruri pe care nu le știau despre dificultățile prin care trec zi de zi IMM-urile și, cine știe, poate că unii au decis să facă ceva pentru a ușura viața firmelor care produc mai mult de jumătate din PIB-ul României.


Te-ar putea interesa și: