Chiar dacă este facilitată achiziția online, pacienții vor avea în continuare nevoie de o rețetă de la medic pentru a o putea cumpăra. În farmacii, pastila costă 25 de dolari, iar ca o promoție pentru noua mișcare, Pfizer va oferi cumpărătorilor 3 pastile gratuite la prima comandă, iar la a doua, bărbații vor primi un discount de 30%.
Mișcarea îndrăzneață a companiei a uimit întreaga industrie farmaceutică, pentru că producătorii de medicamente nu-și vând produsele direct pacienților. În schimb, vând în cantități imense distribuitorilor care, ulterior, le trimit către farmacii, spitale și medici.
Însă, cel de-al doilea mare producător de medicamente din lume încearcă o nouă strategie pentru a rezolva o problemă ce dă bătăi de cap industriei. Farmaciile online neautorizate (în urma unui studiu s-a constatat că doar 257 din cele 10.275 de farmacii ce funcționează online în Statele Unite sunt autorizate) oferă din ce în ce mai mult produse contrafăcute clienților, în 95% dintre cazuri fără prescripție medicală, iar Viagra este una dintre cele mai vândute pastile în acest sens.
Cu siguranță, restul producătorilor de medicamente vor urmări cu atenție evoluția Pfizer și dacă strategia companiei va funcționa, cel mai probabil, restul pieței va urma exemplul.
Viagra este una dintre cele mai vândute pastile la nivel mondial, cu vânzări în valoare de 2 miliarde de dolari în 2012 și, în același timp, cel mai contrafăcut medicament din Statele Unite, după cum a declarat producătorul. Potrivit unui studiu al companiei, în 2011, când Pfizer a cumpărat pastila albastră de pe internet, din diferite farmacii online, 77% dintre variantele primite au fost contrafăcute. Mai mult, în online, Viagra se vinde cu prețuri cuprinse între 1 și 3 dolari.
Pfizer are drept exclusiv comercializare a Viagra până în 2020.

Te-ar putea interesa și: