Astfel, vânzările de bilete de avion prin intermediul TUI TravelCenter şi Eurolines au crescut cu 32%, iar cele aferente transportului internaţional cu autocarul sub brandul Eurolines au avut un avans de 8,5 % în T1 2013 comparativ cu T1 2012.
TOURING EUROPABUS ROMÂNIA, compania care deţine reţelele de agenţii de turism Eurolines şi TUI TravelCenter, a înregistrat în primul trimestru al anului 2013 o creştere de 45% a cifrei de afaceri faţă de T1 2012, ajungând astfel la nivelul de 52.368.519 Ron.
"Creșterea substanțială a vânzărilor de pachete turistice, de 113% în primul trimestru, se datorează în mare măsură atuurilor brandului TUI. Calitatea produselor turistice oferite prin TUI TravelCenter și Eurolines și a consultanței care însoțește procesul de vânzare, precum și permanentele investiții în pregătirea profesională a consultanților în turism și dedicarea față de nevoile clienților reprezintă principalii factori care conduc la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale Grupului în 2013", spune Dragoș Anastasiu, președintele Grupului Eurolines România.

Grupul Eurolines estimează pentru acest an o cifră de afaceri în creștere cu 33 % față de rezultalele anului 2012. Aproximativ 70% din cifra de afaceri a Grupului o reprezintă aportul Touring Europabus România, companie care deţine brandurile TUI TravelCenter și Eurolines.