Companiile din această categorie au crezut orbeşte în promisiunile statului, poate şi pentru că programul de reabilitare termică reprezenta salvarea afacerilor multora dintre ele. Drept urmare, începutul lui 2012 se vedea unul mai prosper. Bineînţeles că rezultatele au fost cu totul altele.

După ce autorităţile locale, principalul susţinător financiar al programului, a obişnuit proprietarii cu reabilitarea gratuită a locuinţelor, chiar dacă la începutul programului fiecare familie trebuia să aloce măcar un sfert din suma necesară, lista blocurilor reabilitate termic s-a tot subţiat.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a inclus în programul de reabilitare termică cu finanţare în 2012 un număr de 1.153 de blocuri, care cuprind în total 52.266 de apartamente. Rezultatul la final de an arată că doar 63 de blocuri, cu 2.305 apartamente, au fost reabilitate termic din lista propusă iniţial.

„Din datele noastre, în 2012 au fost reabilitate termic în jur de 900 – 1.000 blocuri doar în Capitală, majoritatea fiind clădiri cu 4 etaje. Dintre acestea, o pondere de 65% au avut blocurile pentru care lucrările au fost contractate sau începute în 2011“, spune Gabriel Constantin, director în cadrul companiei producătoare de materiale de construcţii Duraziv.

Mulţumiţi şi cu puţin

Bugetul alocat de MDRAP pentru reabilitarea termică a blocurilor pe parcursul lui 2012 a fost unul infim, faţă de promisiunile iniţiale, respectiv 6,5 mil. euro. Oricum, de când a început criza, lucrările de reabilitare sunt susţinute preponderent de primării.

„Din datele noastre, până la finalul anului au fost realizate lucrări de termoreabilitare în valoare de 150 mil. euro. Este o sumă importantă care a ajutat piața de construcții. Aceste proiecte au avut o pondere importantă în evoluția unor sectoare precum producția de polistiren, producția de adezivi și de tencuieli decorative “, susţine reprezentantul Duraziv, companie a cărei secţii de vopsele şi tencuieli decorative a înregistrat o creştere a veniturilor cu 45% pe parcursul lui 2012, susţinută în principal de lucrările de reabilitare termică.

Duraziv este un caz fericit, însă o serie de producători de materiale şi firme de construcţii încă mai aşteaptă să încaseze plăţi la lucrări realizate şi recepţionate.
În acest nou început de an, firmele de profil se aşteaptă ca veniturile generate de acest program să fie cel puţin la un nivel comparabil cu 2012, chiar şi numai pentru faptul că din 2013 sunt incluse pe lista cu reabilitări şi case individuale şi clădiri publice.

„Există în continuare potențial de dezvoltare în acest sens, având în vedere că în programul național de termoreabilitare ar trebui să intre un total de 1,4 milioane de apartamente“, concluzionează Constantin.

Rămâne de văzut cum va funcţiona programul după implementarea noilor reguli de funcţionare care impun locatarilor o contribuţie de 10-30% din valoarea lucrărilor de reabilitare termică.