“Din păcate, veștile nu sunt bune. Deși grupul de lucru s-a întâlnit pe parcursul a patru runde de negocieri, în cadrul cărora am discutat cu cifre concrete pe masă și am făcut simulările de impact împreună, autoritățile nu au luat nicio decizie. Avem nevoie de fapte, nu doar de declarații de intenție”, a declarat Dan Zăhărescu, director executiv al ARPIM, membru în grupul de lucru de la Ministerul Sănătății.
În cadrul ultimei ședințe a grupului de lucru constituit pentru modificarea taxei clawback, din data de 14 iunie, autoritățile române și-au asumat următoarele:
– proiectul de Memorandum va fi definitivat în săptămâna 25 – 29 iunie, va fi asumat și semnat de către părți atât pentru anul 2012 – semestrul II, cât și pentru anul 2013;
– pentru aplicarea unei formule de calcul pentru taxa clawback pentru trim. III și IV 2012, modificarea OUG nr. 110/2011 va fi realizată până la data de 1 iulie 2012;
– aprobarea legilor care vor stabili mecanismul de clawback pentru anul 2013 să se realizeze la o dată anterioară aprobării Legii bugetului de stat pentru anul 2013 conform unor principii europene bazate pe sustenabilitate, transparenţă, predictibilitate şi echitate;
– transparentizarea cheltuirii banilor publici prin publicarea trimestrială pe site-ul CNAS a consumului pentru toate medicamentele compensate din FNUASS, după obținerea unui aviz în acest sens de la Consiliul Concurenței.
Data limită de 15 iunie stabilită pentru identificarea unei soluţii nu a fost respectată. S-au identificat mai multe soluţii propuse chiar de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice şi CNAS. Deși insuficiente pentru a preveni criza, nici măcar acestea nu au fost implementate de către Guvern.