CFR organizează o licitație de peste 333 milioane de euro

CFR organizează o licitație de peste 333 milioane de euro
Publicat de CAPITAL la 3 iulie 2011, 10:32

Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA organizează pe 24 august licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Coşlariu – Simeria, între staţiile Vinţu de Jos şi Simeria.

Valoarea estimată a lucrării este de 1.418.495.298 lei (333.230.431 euro), fără TVA, iar termenul de finalizare va fi de 36 luni de la data atribuirii contractului. Licitaţia pentru atribuirea contractului Execuţia lucrărilor de construcţii si instalaţii pe secţia de circulaţie Coşlariu – Simeria, între staţiile Vinţu de Jos şi Simeria, se va desfăşura în data de 24.08.2011, ora 11.30 la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, ofertele putând fi depuse la sediul autorităţii până în ziua desfăşurării procedurii, la ora 10.00. Perioada de valabilitate a contractului este de 36 luni (perioada de garanţie – 24 de luni, de la terminarea lucrărilor), iar criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o proporţie de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică.

Proiectul cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă, cuprinzând următoarele domenii de specialitate: lucrări la infrastructură şi suprastructură, lucrări de electrificare şi energoalimentare (inclusiv reabilitarea/modernizarea a doua substaţii de tracţiune electrică), lucrări de telecomunicaţii feroviare (exclusiv GSM-R), lucrări de construcţii civile (reabilitare clădiri şi spaţii aferente instalaţiilor tehnologice şi publicului călător, peroane, copertine, amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi), lucrări de protecţie a mediului.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile (FEN) post-aderare prin FEDR – 69.25% şi contribuţie de la bugetul de stat – 30.75%.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.