1. Ca să fim scrupuloși, nu scăderea fiscalității în sine periclitează finanțele publice, ci lipsa de corelare între veniturilor bugetare (obținute prin aplicarea birurilor) și cheltuielile publice. În ultima perioadă guvernul a anunțat/luat măsuri care într-adevăr, amenință să crească substanțial deficitul bugetar: pe de o parte, reducerea considerabilă a TVA, a impozitului pe dividende, eliminarea taxei pe capitalul imobiliar al companiilor (taxa pe stâlp) și a supra-accizei la carburanți și, pe de altă parte creșterea salariului minim, a alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor și a pensiilor. Toate acestea au un impact bugetar de aproape 5% din PIB.
Acum, normal ar fi fost ca bancherii și președintele să se fi arătat preocupați de lipsa de strategie a guvernului, care în loc să țină cheltuielile publice în frâu, pentru a gestiona precaut reforma fiscală, anunță cu surle și trâmbițe că le va crește, întocmai ca pe vremea guvernului Tăriceanu, în anii de boom economic, când România a dus o politică bugetară în stil grecesc. Reducerea fiscalității este foarte importantă pentru economia României. Decidenții politici – de Cotroceni, BNR sau Palatul Victoria – ar trebui să se pună de acord în privința implementării ei, nu să o submineze prin declarații contradictorii.
