Ministrul Energiei a spus, într-o conferinţă de presă, că pentru prima dată în ultimii ani programul de iarnă va fi aprobat în luna septembrie.

”Săptămâna trecută, miercuri, am avut o şedinţă de comandament de iarnă cu toate că nu suntem în iarnă, dar un comandament să pregătim perioada de iarnă, cu toate autorităţile, instituţiile şi companiile implicate. De asemenea, avem în circuitul de avizare şi sunt convins că în săptămâna care vine, în şedinţa de Guvern, vom aproba, pentru prima dată, în luna septembrie, în ultimii ani de zile programul de iarnă. Am mers în acest program de iarnă pe un scenariu mult mai negativ decât anul trecut, care a fost o realitate destul de cruntă a condiţiilor meteo. Am accentuat acest scenariu şi l-am făcut mai negativ. În funcţie de el am pregătit toţi producătorii de energie electrică, toţi producătorii de gaze, transportatorii de energie electrică şi de gaze, furnizorii de gaze şi de energie electrică, pentru această perioadă. Suntem pregătiţi pentru această iarnă, cu toate capacităţile să funcţionăm atât pe pe cărbune, pe gaz, pe hidro, pe nuclear, pe eolian atunci când e cazul. Avem capacitatea să producem, să ne asigurăm energia electrică, iar din punct de vedere al înmagazinării pe gaze, absolut toate condiţiile şi toate cantităţile impuse de către ANRE, către operatorii privaţi sau ROMGAZ care nu e privat, au fost împlinite şi chiar depăşite de aceşti operatori”, a spus Toma Petcu.

Întrebat de jurnalişti dacă vor fi creşteri, ministrul a răspuns că pe zona de gaze, consumul casnic către populaţie, este reglementat până în 2021 şi protejat de ANRE.

 

”Consumatorul casnic, însemnând populaţia, fie consumul propriu, fie consumul pentru producerea energiei termice este reglementat şi protejat de ANRE. Din ce am discutat cu domnul Havrileţ, am înţeles că nu vor fi majorări substanţiale”, a declarat ministrul.

La insistenţele jurnaliştilor, el a subliniat că nu există informaţii oficiale conform cărora se vor scumpi gazele până la sfârşitul anului.

”Pe partea de energie electrică, pe calendarul de liberalizare, întrucât este ultimul an şi trecem la o liberalizare totală a preţului la energia electrică, singura reglementare şi singurul reglaj pe care îl mai pot face cei de la ANRE, este la sfârşitul acestui an. Ei estimează o creştere foarte uşoară, dar nu o pot pronunţa în cifre, i-am întrebat şi eu ca discuţie neoficială”, a explicat ministrul.