„Este aceasta o nouă modalitate de a crește presiunea asupra Atenei? Potrivit Bloomberg, serviciile Băncii Centrale Europene au elaborat o propunere de mărire a reducerilor aplicate titlurilor de valoare cu care contribuie băncile grecești drept garanție atunci când doresc lichiditate de urgență ELA. Această măsură ar reduce valoarea efectivă a titlurilor pe care băncile se pot baza, și, astfel, lichiditatea la care au acces în mod excepțional în contextul ELA. O astfel de decizie ar putea agrava situația din Grecia, dar Bloomberg spune că nu a fost încă discutată în mod oficial de către Consiliul de administrație al Băncii Centrale Europene”, mai scrie Le Monde.

„Deficitul public din zona euro a scăzut în 2014”, mai scrie Le Monde.

„La prima vedere, este o veste bună. Potrivit cifrelor publicate de Eurostat, deficitul Uniunii Europene a scăzut de la 3,2% la 2,9% din PIB între 2013 și 2014, în timp ce datoria publică a crescut de la 85,5% la 86,8% din PIB. În zona euro, deficitul public a scăzut până la 2,4% din PIB în 2014, față de 2,9% în 2013. Datoria publică a continuat să crească de la 90,9% la 91,9% din PIB. Cu alte cuvinte, deficitul public al uniunii monetare este în prezent mult sub obiectivul de 3% din PIB, teoretic impuse de normele europene. De asemenea, este mai mic decât în Regatul Unit -5.7% în 2014, potrivit Fondului Monetar Internațional sau SUA -5.3%.”

„Tesco, forţată să închidă mai multe magazine după ce a înregistrat pierderi de 6,4 miliarde de dolari”, citim în pagina electronică a publicaţiei The Guardian.

„Retailerul britanic Tesco raportează cele mai slabe rezultate din istorie. Cel mai mare lanţ de supermarketuri are pierderi de 6,4 miliarde de lire sterline. Dave Lewis, directorul executiv al companiei, a descris aceste pierderi ca fiind „semnificative”. Potrivit unor analişti, Tesco analizează închiderea altor 200 de magazine.”

„Investitorii către Facebook: Arată-ne banii!”, scrie Business Insider.

„Facebook a raportat venituri importante trimestriale: Utilizatorii urmăresc zilnic 4 miliarde de clipuri video, efectuează un miliard de căutari pe zi de pe dispozitivele lor mobile și reprezintă 10% din apelurile telefonice pe Internet din lume. Ce cred investitorii? Judecând după scăderea de 2% a acţiunilor, reacţia celor de pe Wall Street pare a fi "sună totul foarte frumos, dar arată-mi banii." Rata de creștere a veniturilor Facebook a încetinit în primele trei luni ale anului. Venituri a fost de 3.54 miliarde dolari, uşor mai mic decât cele 3.56 miliarde dolari așteptate de analiști şi au crescut cu până la 42% pe an.

„Tortură în România: Fostul preşedinte Iliescu alimentează discuţiile despre existenţa închisoarilor CIA”, citim în publicaţia germană Der Spiegel.

„CIA a torturat în România, este un secret aflat. Numai că oficialii țării nu au vrut să recunoască. Ei bine, a explicat fostul șef de stat Ion Iliescu pentru Der Spiegel: El a atribuit serviciului secret american o clădire.”

„Gazprom simte efectele politicii sale pe propria piele”, citim în The New York Times. „Gigantul energetic, acuzat de încălcări ale normelor antitrust în Europa, a fost mult timp folosit de către președintele Vladimir Putin a promova interesele Rusiei.”

„China avertizează că pericolul nuclear nord-coreean este în creştere”, citim în The Wall Street Journal. „Phenianul şi-ar putea dubla arsenalul de arme nucleare până anul viitor, potrivit ultimelor estimări ale Beijingului.”