Raiffeisen, a doua mare bancă din Europa de Est, după UniCredit SpA, a estimat, astăzi, că portofoliul de împrumuturi va stagna “la aproximativ acelaşi nivel” precum cel înregistrat anul trecut, după ce, anterior, se aştepta la “o uşoară creştere”.

De asemenea, provizioanele pentru creditele neperformante ar urma să crească în 2014, cu 22%, mai curând decât să rămână neschimbate, avertizează banca austriacă. Deja provizioanele au crescut în primul trimestru din acest an la subsidiarele băncii din Rusia şi Ucraina.

Profitul net al Raiffeisen a urcat în perioada ianuarie – martie 2014 cu 2,5%, la 161 milioane de euro (220 milioane de dolari), depăşind estimările analiştilor consultaţi de banca austriacă, care se aşteptau la scăderea câştigurilor la 128 milioane de euro. Totodată, provizioanele pentru creditele neperformante au crescut cu 28%, la 281 milioane de euro, pe fondul situaţiei dificile din Rusia şi Ucraina, un avans mai redus decât se estima.

Directorul general al băncii, Karl Sevelda, avertiza, în martie, că subsidiara din Ucraina ar putea înregistra pierderi anul acesta, iar ritmul de creştere al economiei Rusiei se va reduce. Turbulenţele au afectat planificata vânzare a subsidiarei din Ucraina şi au sporit temerile privind perspectivele celei mai profitabile subsidiare, cea din Rusia – Raiffeisenbank.

Băncile austriece sunt cele mai expuse la riscul rusesc prin intermediul subsidiarelor lor locale, iar la nivel regional băncile europene au o expunere directă mai mare pe Rusia decât băncile din SUA şi Asia, se arată într-un recent raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings.

“Expunerea Raiffeisen Bank International pe Rusia se ridică la aproximativ 20 de miliarde de euro”, apreciază Fitch.

Rusia este responsabilă pentru 21% dintre veniturile operaţionale şi 74% din profitul înainte de taxe al RBI în 2013. Profitabilitatea acestor operaţiuni este posibil să fie mai mică în 2014, ceea ce face şi mai importantă revenirea altor pieţe din CEE, unde este prezent grupul RBI. O altă bancă austriacă, UniCredit Bank Austria, are o expunere de 18 miliarde de euro pe Rusia, însă, în cazul său, riscul se transmite grupului mamă, UniCredit.

În România, Raiffeisen Bank are aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM şi 7.500 de companii. AGERPRES