Narcis Neaga a afirmat că va face publice penalităţile pe care le va aplica firmei inclusiv la Ambasada Spaniei. El a cerut investitorilor spanioli să explice de ce au întârziat cu lucrările şi le-a atras atenţia că prejudiciază transportatorii din România, pentru că drumul este închis zilnic în această perioadă, cu excepţia intervalului orar 12.00-14.30, zilele de duminică şi pe timpul nopţii.

“Aş vrea să fac câteva consideraţii la firma Copisa, am venit ieri (marţi n.r.) pe traseul dinspre Petroşani şi până la Lainici, atmosfera era de Adormirea Maicii Domnului pe şantier”, a spus directorul CNADNR.

“Am întâlnit cinci muncitori alpinişti care puneau plase, se lucra la două podeţe cu câte patru muncitori la fiecare podeţ, doi stăteau şi doi stăteau în tufişuri, deci până la Lainici aceasta era atmosfera de lucru pe şantierul Copisa. Aş dori să-mi explicaţi pentru ce aţi solicitat întreruperea traficului şi pentru ce există această bătaie de joc la adresa transportatorilor din România. Totodată, aş dori să-mi explicaţi de ce nu există mobilizare pe şantier, având în vedere că ieri (marţi n.r.) au fost 25 de grade şi cum credeţi că vă veţi putea respecta termenul de finalizare a lucrărilor în acest ritm”, a punctat Neaga.

El a arătat că ritmul lent al lucrărilor generează pierderi transportatorilor.

“Ce răspuns putem da noi transportatorilor pentru că am închis traficul şi le putem aduce pierderi, iar dumneavoastră, prin modul în care v-aţi organizat, contribuiţi în mod intenţionat la pierderile transportatorilor şi contribuiţi în mod intenţionat la nerealizarea acestei lucrări? Contractual am să vă penalizez”, a precizat Narcis Neaga.

Reprezentanţii firmei Copisa au spus că situaţia se va schimba în perioada următoare.

“În acest moment suntem în subproductivitate, au fost nişte probleme tehnice. În luna următoare se va face un lucru total diferit. Se începe cu asfalt în lunile august şi septembrie”, a spus un reprezentant al firmei Copisa.

Lucrările pe acest tronson au ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an, însă din constatările de la faţa locului, reprezentanţii de la drumuri au afirmat că firma nu se va încadra în acest termen.

Agerpres