Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Prima putere mondială alocă 600 mld. dolari pentru armată. China are un buget de trei ori mai mic

Autor: |

Cu un procent de 3,3% din PIB, adică aproape 600 miliarde de dolari, cheltuielile militare ale SUA rămân de departe cele mai importante de pe plan mondial, fiind de aproape trei ori mai mari decât ale Chinei, care este a doua putere militară a lumii.

Primul buget propus de administraţia preşedintelui Donald Trump de la instalarea sa la Casa Albă, care prevede creşteri substanţiale pentru apărare şi scăderi drastice pentru diplomaţie, ajutor internaţional şi climă, nu are mari şanse să fie adoptat în forma sa actuală de Congres, dar îi dă ocazia noului preşedinte american să-şi expună în cifre viziunea asupra SUA şi asupra lumii, scrie Agerpres.

Creşterea prevăzută pentru bugetul apărării, de 54 de miliarde de dolari (aproape 10%), şi cheltuielile cu securizarea frontierei cu Mexicul ar urma să fie compensate în parte de o reducere spectaculoasă (de 28%) a fondurilor pentru Departamentul de stat, responsabil cu diplomaţia primei puteri mondiale. Administraţia a precizat că aceste reduceri vor viza în principal ajutorul internaţional şi că 'funcţiile diplomatice esenţiale' din Departamentul de stat - care are circa 70.000 de angajaţi şi 250 de ambasade şi consulate - nu vor avea de suferit. Va fi micşorată totodată contribuţia americană la ONU, iar SUA nu vor mai contribui cu 'mai mult de 25% din costurile operaţiunilor de menţinere a păcii'. Administraţia Trump propune de asemenea o diminuare impresionantă, de 31%, a fondurilor Agenţiei pentru protecţia mediului (EPA).

Magnatul imobiliar are în vedere o tăiere de 2,6 miliarde de dolari din bugetul acesteia, în primul rând prin suprimarea a circa 3200 de posturi, adică o cincime din total. Donald Trump mai sugerează şi încetarea participării americane la Fondul verde al ONU pentru climă. După ce a fost învestit, la 20 ianuarie a.c., Donald Trump, care înainte de a fi ales preşedinte a pus la îndoială în repetate rânduri realitatea schimbărilor climatice, a indicat că intenţionează să renunţe la mai multe reglementări federale cu privire la mediu despre care a spus că sunt inutile şi pun piedici creării de locuri de muncă.

Ar urma să mai sufere tăieri importante contribuţia SUA la băncile de dezvoltare (-650 milioane de dolari în trei ani), dar şi bugetul Institutului Naţional al Sănătăţii, cea mai mare instituţie guvernamentală responsabilă cu cercetarea medicală (-20%, circa 5,8 miliarde de dolari).

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro