”Preşedintele a discutat astăzi (sâmbătă) cu preşedintele Poroşenko pentru a-i exprima simpatia sa după înrăutăţirea bilanţului conflictului din estul Ucrainei, precum şi profunda sa preocupare legată de violenţele în curs, în special în interiorul şi în jurul oraşului Debalţevo”, a făcut cunoscut Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP. Barack Obama şi Petro Poroşenko 'au insistat asupra necesităţii urgente ca toţi semnatarii să pună în aplicare acordul de încetare a focului şi protocolul acordului semnat la Minsk în septembrie, reafirmate prin planul de punere în aplicare de la Minsk din această săptămână', completează documentul.

”Cei doi lideri au subliniat importanţa de a se stabili o pace durabilă care să respecte suveranitatea Ucrainei şi integritatea acesteia”, potrivit Casei Albe. Preşedintele american a salutat, de asemenea, acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional care prevede un ansamblu de reforme 'ambiţioase' ce 'vor ajuta la stabilizarea economiei ucrainene şi edificarea bazelor pentru creştere economică şi prosperitate”.

Separat, şeful administraţiei de la Washington a discutat cu cancelarul german, Angela Merkel. Cei doi lideri şi-au exprimat ”deosebita îngrijorare cu privire la luptele intense din interiorul şi în jurul oraşului Debalţevo”, a adăugat Casa Albă, adăugând că preşedintele american a salutat 'eforturile fără încetare' depuse de cancelarul german ”pentru încetarea conflictului din estul Ucrainei, păstrând în acelaşi timp suveranitatea ucraineană şi integritatea sa teritorială”. (Sursa: Agerpres)