CITEŞTE ŞI

Agricultură

Prăpăd în agricultură: Inundaţiile şi ploile abundente au distrus jumătate din culturile de legume

Autor: |

Ploile abundente din ultima perioadă au redus cu 20-30% recolta de cereale şi au distrus 40-60% din culturile de legumele din zona de sud a ţării, a declarat, pentru Capital, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

“Ploile din ultima perioadă cauzează probleme culturilor. Am avut mari pierderi la grâu pentru că a încolţit şi a scăzut calitatea lui. Judeţele cele mai afectate sunt Argeş, Vâlcea, Gorj şi Olt. Iar condiţiile meteorologice au afectat şi legumele. Acestea au fost afectate în proporţie de 40% chiar 60% Nu ştiu dacă în toamnă vom avea legume pentru a le conserva”, a explicat Ion Cioroianu.

Acesta a mai spus că dacă la începutul anului fermierii se aşteptau la un an mai bun decât în 2013, acum le este teamă pentru recolta din toamnă pentru că în unele zone a fost şi grindină. „Ploile aduc mai multe pagube decât seceta. În acelaşi timp, ploile favorizează bolile şi bacteriile”, a mai spus Cioroianu.

Totodată, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că avem cea mai mică producţie agricolă din ultimii 3 ani. “Dacă mai plouă mult există riscul să fie afectate şi culturile de toamnă adică cele de porumb şi de floarea-soarelui”, a mai spus Baciu.În acelaşi timp, fermierii susţin că viile sunt distruse.

În ultimele 24 de ore, în judeţele din Oltenia şi sudul ţării au avut loc inundaţii grave, fiind emise mai multe avertizări. Administraţia de Meteorologie a emis avertizări de Cod Galben pentru judeţele Alba, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, iar Institutul Naţional de Hidrologie a emis Cod Roşu pentru judeţele Gorj şi Vâlcea. Traficul rutier şi feroviar a fost perturbat. Ministerul de Interne a mobilizat 1.600 de angajaţi.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii