Nissan Motor Corp, al doilea producător auto din Japonia, a făcut astfel o încercare de redresare a celeilalte companii auto nipone.

Mitsubishi Motors, al şaselea mare producător auto nipon, se confruntă cu dificultăţi financiare, după ce a recunoscut în aprilie că a exagerat economiile de combustibil pentru patru modele de automobile vândute pe piaţa japoneză şi, de asemenea, că a utilizat metode de testare care nu respectă standardele japoneze începând din anul 1991. 

Mitsubishi Motors a anunţat că Nissan a plătit 468,52 yeni per titlu, iar din 14 decembrie şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, va conduce şi Mitsubishi. 

Alianţa dintre Renault-Nissan-Mitsubishi va crea al patrulea producător auto din lume, după Toyota, Volkswagen AG şi General Motors. 

Carlos Ghosn, în vârstă de 62 de ani, este creditat cu redresarea Nissan, care în anii '90 era aproape de faliment. Joi, Ghosn s-a angajat să păstreze independenţa Mitsubishi şi a confirmat că l-a rugat pe actualul preşedinte – director general al Mitsubishi, Osamu Masuko, să rămână preşedinte. 

Alianţa cu Nissan va duce la sinergii de 25 de miliarde de yeni (241 milioane de dolari) în anul fiscal 2017, a precizat Osamu Masuko. 

"Vorbesc în numele tuturor când spun că ne angajăm să sprijinim deplin", a afirmat joi Carlos Ghosn. Acesta a adăugat că Nissan va furniza expertiza şi competenţele necesare pentru a ajuta la restabilirea încrederii în Mitsubishi şi la îmbunătăţirea guvernanţei. 

Cele două companii au anunţat că-şi vor menţine identităţi, branduri şi reţele de dealeri separate, dar Nissan va numi patru noi membri în Consiliul de Administraţie al Mitsubishi. 

Alianţa Renault – Nissan a anunţat, recent, achiziţionarea dezvoltatorului de software Sylpheo din Franţa, ca parte a planului de a intensifica expansiunea în domeniul conectivităţii vehiculelor.

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii. 'Echipa Sylpheo, alcătuită din 40 de ingineri şi consultanţi, va aduce expertiza dezvoltatorului de software la organizaţia noastră', a afirmat Ogi Redzic, vicepreşedintele alianţei, responsabil pentru conectivitatea vehiculelor şi servicii de mobilitate, scrie Agerpres.

De asemenea, Renault – Nissan a anunţat lansarea unei campanii de recrutare pentru a angaja 300 de experţi în domeniu.

Alianţa Renault – Nissan va lansa, în următorii patru ani, mai mult de zece maşini 'fără şofer' în SUA, Europa, China şi Japonia, a anunţat, recent, şeful alianţei, Carlos Ghosn. 

Automobilele complet autonome vor fi lansate în cursul acestui an şi vor fi dotate cu un dispozitiv numit 'controlul benzii unice de circulaţie', care va permite vehiculelor să se deplaseze în mod autonom pe autostrăzi, fără să schimbe banda de circulaţie, a explicat Ghosn.

AGERPRES