Parcurile auto înseamnă și transporturi, iar camioanele și tirurile care duc mărfurile dintr-un loc într-altul sunt unități esențiale ale economiei. Este suficient să ne gândim la ce înseamnă transportul de bunuri destinate unui oraș mare, mărfuri care sunt cumpărate în fiecare zi din supermarketuri și alte magazine, pentru a ne da seama cât reprezintă autovehiculele comerciale în creşterea economiei.

Anul trecut, piața de leasing ope­rațional a depășit nivelul de 55.000 de autovehicule aflate în administrare, în creștere cu 13% față de 2014. În total au fost înamtriculate aproximativ 15.000 de mașini de către companiile de leasing operațional, reprezentând 16% din totalul înmatriculărilor noi de anul trecut, de circa 94.000 de autoturisme și autovehicule comerciale. „Piaţa de leasing operaţional şi-a continuat trendul ascendent, în linie cu dezvoltarea economică şi cea a înmatriculărilor auto“, spune Bogdan Apahidean, președintele Asociației Societăților de Leasing Operațional (ASLO) și  director general al LeasePlan. „Acest lucru se datorează, pe de o parte, clienţilor existenţi care, apreciind beneficiile externalizării administrării parcurilor auto, au continuat să apeleze la acest serviciu şi, pe de altă parte, unor noi categorii de clienţi (în special firme locale şi IMM-uri), care au făcut trecerea la leasingul operaţional, ca modalitate de utilizare a autovehiculelor“, continuă acesta.

Leasingul auto operațional înseamnă că proprietarii, adică firmele de leasing, se ocupă, la cerere, de toată întreținerea autovehiculului, permițând clienților o utilizare fără bătăi de cap a mașinilor. Inclusiv asigurările obligatorii sau CASCO ori alte taxe și impozite sunt achitate de compania de leasing, sumele fiind incluse ulterior în facturi. De altfel, un studiu al LeasePlan Mobility Monitor arată că 75% dintre conducătorii auto cu mașini de serviciu preferă ca autovehiculul să fie gestionată în leasing. Doar 5% dintre respondenți ar prefera să meargă la serviciu cu propria mașină, iar 14% doresc să primească bani cu care să gestioneze singuri problema transportului. „Preferința șoferilor din România pentru gestionarea autoturismului în leasing indică un potențial clar de creștere pentru soluțiile flexibile destinate mobilității angajaților“, spune Bogdan Apahidean, care mai arată că leasingul operațional presupune costuri fixe și previzibile de exploatare, cu avans zero pentru autovehicule.

RCA mai ieftin

Din ASLO fac parte LeasePlan ­România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease și RCI Finanțare, care dețin împreună aproximativ 98% din piață. LeasePlan, care are în administrare 11.000 de autovehicule, a lansat anul acesta pentru companiile care utilizează vehicule comerciale ușoare un nou produs, LeasePlan Van. Doritorii beneficiază de avantajele normale de leasing, adică avans zero și costuri previzibile, la care se adaugă și o rată plătită corelată cu numărul de kilometri parcurși, astfel încât costurile să fie corelate cu gradul de utilizare al autovehiculului. „Pentru antreprenori, orice oprire neplanificată a unei autoutilitare înseamnă pierderi. Fie că autovehiculul nu mai ajunge la destinație, fie că marfa se deteriorează, timpul înseamnă bani pentru oricine folosește un autovehicul în scop comercial“, explică Bogdan Apahidean.

Un alt avantaj al folosirii leasingului poate fi și un cost al RCA (răspunderea civilă auto) mai redus, având în vedere că asigurarea este încheiată de proprietar, adică de către compania de leasing. „La noi contează mai puțin dacă un autovehicul a avut un accident în ultimele 12 luni pentru că noi negociem suma pentru toată flota de mașini, iar mărimea acesteia ne permite obținerea unor prețuri mai mici“, arată președintele ASLO. Iar un RCA redus poate fi un avantaj important pentru un transportator în condițiile în care începutul de an a prilejuit inclusiv manifestații stradale ale acestora împotriva majorării recente a RCA.

Anul trecut, LeasePlan România a înregistrat o cifră de afaceri de 42,4 milioane de euro, în creștere cu 0,5% față de 2014, în timp ce portofoliul de autovehicule aflate în administrare s-a majorat cu 6%, la peste 11.000. Peste 80% din flota totală se află în regim „full service“, pentru restul asigurând doar partea de servicii. „Deși unii dintre clienții noștri și-au restrâns activitatea diminuând, în consecință, și flota auto, cererea puternică venită din rândul companiilor mici și medii ne-a asigurat creșterea din 2015. Pentru 2016 estimăm o evoluție a cifrei de afaceri cu 3-5% și atingerea unui volum de 12.000 de autovehicule în administrare“, spune Apahidean. Și la nivelul ASLO preferința pentru servicii complete de leasing operațional a ajuns la 70% (finanțare și management de flotă), în timp ce 21% funcționează doar cu management de flotă, iar restul de 9% fără servicii de administrare.

50.000 de autovehicule se aflau în portofoliile companiilor de leasing, la sfârșitul anului trecut