"Venim în întâmpinarea nevoilor investitorilor şi ne dorim crearea unui cadru fiscal de dezvoltare sustenabilă, pro business. În acest sens, am găsit o soluţie să exceptăm de la impozitare construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră. Acest lucru este important de avut în vedere pentru investiţiile pe care le veţi derula în ţara noastră", a spus ministrul finanţelor publice la reuniunea oamenilor de afaceri texani din Houston, potrivit unui comunicat al ministerului.

Din 2015, cota impozitului pe construcţii speciale va scădea de la 1,5% la 1%, modificare susţinută de Guvern şi aflată într-un stadiu avansat al procedurii parlamentare (n.n.modificarea a fost aprobată de Comisia de politică economică, reformă şi privatizare şi de Comisia de buget, finanţe, bănci ale Camerei Deputaţilor).

"Susţinem reducerea consistentă, cu 33%, a impozitului pe construcţii, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri. Este soluţia la care am ajuns ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii investitorilor şi ai Parlamentului", a spus ministrul finanţelor.

Măsurile au fost prezentate celor 300 de oameni de afaceri din Houston, potenţiali investitori, prezenţi la conferinţa World Affairs Council.

Ioana Petrescu a participat şi la întălnirile bilaterale dintre delegaţia guvernamentală a României şi reprezentanţii companiilor Halliburton şi Exxon Mobile în cadrul vizitei oficiale a premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii din perioada 23-27 septembrie 2014.