Doar Germania, Danemarca și Marea Britanie vor intra, într-o primă fază, în aria europeană de acoperire a acestui model al cărui sistem de propulsie utilizează hidrogenul în locul combustibililor fosili sau energiei electrice. În opinia niponilor, sistemul FCV (Fuel Cell Vehicle) este mai avansat și mai util decât cel electric sau hibrid pentru că hidrogenul poate fi produs din materii prime foarte ușor de găsit. Tocmai de aceea automobilul poartă numele Mirai”, care în japoneză însemnă „Viitor”. Puterea degajată de motorul electric alimentat prin transformarea hidrogenului în energie este de 150 CP.

(Articol apărut în suplimentul Capital Auto din 2 octombrie 2015)