Mai mult, importurile în luna aprilie au înregistrat un ritm de creștere mai mare decât exporturile, astfel că deficitul comercial FOB/CIF din luna trecută s-a ridicat la 2,83 miliarde de lei, adică 634,6 milioane de euro, mai mare cu peste 200 milioane de lei față de cel raportat în aprilie 2013.

Totodată, în aprilie s-a înregistrat și cel mai mare deficit comercial din primele patru luni: 251 mil. euro – în ianuarie, 314 mil. euro – în februarie, 549 mil. euro – în martie. În ceea ce privește evoluția exporturilor, în aprilie, acestea au fost de 18,68 miliarde de lei (4,176 miliarde de euro), în creștere cu doar 4,1% dacă ne raportăm la moneda națională sau de 2,2% la valori exprimate în euro, așa cum menționam în primul paragraf.

Doar în prima lună a acestui an au fost înregistrate valoric exporturi mai mici decât în aprilie 3,93 miliarde de euro (ianuarie), dar atunci raportat la aceeași lună a anului trecut exporturile au fost mai mari cu 6,3%.

 Faţă de luna martie 2014, exporturile din luna aprilie 2014 au scăzut cu 7,2% la valori exprimate în lei (6,8% la valori exprimate în euro), în timp ce importurile au scăzut cu doar 4,8% la valori exprimate în lei (4,3% la valori exprimate în euro), se menționează în datele publicate de INS.

Încă suntem dependenți de economia europeană

Evoluția exporturilor României este în strânsă corelare cu economia statelor membre UE. Conform datelor INS, în primele patru luni ale acestui an, peste 70% din exporturile noastre având ca destinație economia europeană. Astfel din cele 16,9 miliarde de euro (exporturile totale ale României în primele patru luni) peste 12 miliarde de euro reprezintă comerțul intra-UE.

În aceeași perioadă valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri a fost de doar 4,91 miliarde de euro la exporturi, cu 7,8% mai mari decât în perioada ianuarie-aprilie 2013. Ritmul de creștere al exporturilor în afara UE este însă mai mic decât cel al exporturilor intracomunitare, care au avansat în perioada menționat față de primele patru luni din 2013 cu 8,2%.

În primele patru luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (43,4% la export) şi alte produse  manufacturate (32,5% la export), așa cum se poate observa din imaginea de mai jos.