"Eu, în general, nu comentez sondajele pentru că orice sondaj care apare este contestabil.  Am mai văzut de asemenea şi nişte alegaţii ale unui mare analist şi consultant politic, pe care le resping cu hotărâre, că eu aş fi comandat acel sondaj. N-am reuşit să înţeleg exact de ce.  Din partea mea, nu am nicio problemă în relaţia cu Mihai Tudose. În schimb, pe mine nu m-a interesat niciodată şi nu mă interesează nici acum, între campaniile electorale, cum stă un membru al Guvernului, cum stau eu sau oricine altcineva din Guvern sau din partid. Ceea ce mă interesează: cota pentru PSD să fie înaltă şi e înaltă, cota de încredere în programul de guvernare să fie înaltă şi e înaltă, şi ca programul de guvernare să se implementeze", a spus Dragnea, la Parlament. 

Liderul PSD a adăugat că, în opinia sa, Guvernul trebuie să se concentreze "pe ceea ce are de făcut în cadrul programului de guvernare". 

"Noi nu am candidat în 2016 cu un program de guvernare având în minte de fapt cum o să stăm în sondaje. Dincolo de destinul fiecăruia, dincolo de cota de încredere a fiecăruia, într-un moment sau altul, cel mai important pentru mine este că ceea ce am promis românilor să se întâmple", a adăugat Liviu Dragnea.

AGERPRES