Locul corect al acestei ştiri ar fi fost între crime şi ştirile perverse, adică mai pe la începutul drăgălaşelor noastre jurnale de ştiri. Răspunsul Romsilva, undeva între prostie în stare pură, behăitoare, şi umor mioritic: „Domnul Becali poate face ce doreşte cu pădurea sa“.
Să admitem, de dragul discuţiei, că avem de a face cu un domn, domnul Becali. Atâta vreme cât domnul îndreaptă cu levierul uşa Maybach-ului proprietate personală, schimbă antrenorii de la Steaua mai des decât ciorapii sau se opinteşte cu un partid minuscul, înfrăţit cu Corneliu Vadim Tudor în Parlamentul European, el poate fi de un pitoresc amuzant, fiind „natural ca brânza de oaie“, în formularea unui alt clasic în viaţă, domnul Vanghelie. A sugera însă că proprietarul, în general, poate face ce vrea muşchiul lui, că poate tăia sălbatic pădurea din jurul Bucureştiului cu încurajarea fermă a Romsilva – până la urmă o entitate a statului care ar trebui să apere pădurile de la pieire – se depăşeşte orice limită a bunului-simţ.
Existenţa unor păduri mai extinse decât în marea majoritate a ţărilor europene este unul din avantajele noastre economice majore. Putem fi inteligenţi în a le folosi sau putem fi cu toţii ciobani.
În august 2008, discutam cu prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, regăsind cu surprindere un om mai preocupat decât orice român de protejarea pădurilor din Carpaţi. Dorea să ofere expertiza echipei pe care o conduce în protejarea pădurilor amazoniene, inclusiv prin găsirea unor modalităţi prin care oamenii (adică inclusiv ţărani, ciobani şi ce-or mai fi) să fie remuneraţi pentru menţinerea pădurilor în starea lor normală, sănătoasă. Vedea România ca pe o imensă oază de verdeaţă, care s-ar putea deschide către turismul rural şi către cel ecologic. Povestea cu o vie emoţie (atât cât îi este maxim permis unui viitor rege) despre refacerea unor sate înconjurate de păduri mănoase. Şi-a adus chiar şi biologul personal pentru a scrie o carte despre speciile ce ar trebui ocrotite, existente în pădurile din jurul localităţilor Viscri şi Mălâncrav.
După modul plictisit, anesteziat, în care majoritatea românilor au privit anunţul şturlubaticului Becali, viitorul pădurilor din această ţară este destul de negru. Semnalul transmis public către toţi deţinătorii de păduri din România – tăiaţi, fraţilor, că e voie de la Romsilva! – este unul criminal pentru o ţară care nu se vrea sufocată de poluare în viitor. În fine, există şi posibilitatea ca românii să fi fost mult prea ocupaţi cu privitul algelor şi guvizilor de la mare pentru a se mai îngriji şi de păduri. Pădurile reprezintă, de altfel, în mentalul colectiv, uneori, doar locul ideal pentru prăjitul micilor pe grătare fumegânde. Ca atare, fraţilor, viteză maximă la toate drujbele din România şi să mai luăm din când în când câte o bere în pahar de plastic nedegradabil!
Răzvan Orășanu a fost consilier al premierului în perioada 2004-2008
