”Orice fond de investiții are ca scop final să iasă din business. În ceea ce ne privește, GED este fondul de investiții al Happy Tour din decembrie 2007. Am ajuns în 2016, au trecut aproape 9 ani, iar în 2015 a fost mărit capitalul social (3 mil. euro – n.red.). Acum ne concentrăm pe rezultate. Nu putem spune când va fi vândută compania, dacă se va întâmpla în 2017 sau în 2020”, a subliniat Javier Garcia del Valle.

În context, acesta a infirmat zvonul că fondul GED a vândut Prestige Tours către turoperatorul turc Calypso Tour. "Prestige face parte din grupul Happy Tour. Încă. Informația că s-a vândut nu este corectă. Intenționăm să vindem companiile, însă nu știm când se va întâmpla acest lucru. Happy Tour și Prestige Tours au un parteneriat cu Calypso Tour, împreună am dezvoltat segmentul de servicii de lux și VIP. Calypso este un partener cheie pentru touroperare”, a spus Javier Garcia del Valle.

Anul trecut, Happy Tour Group a înregistrat o cifră de afaceri de 94 milioane de euro, un segment cu o creștere semnificativă având-o cel de business. Astfel, potrivit datelor companiei, față de 2014, numărul clienților business ai grupului s-a majorat cu 23%. De altfel, tocmai segmentul de business travel reprezintă o parte semnificativă a activității grupului în România și va continua să fie, și în 2016, motorul afacerilor, după ce a crescut anul trecut cu 16% față de 2014. În partea a doua a anului 2015, grupul a decis majorarea capitalului social al Happy Tour, la peste 3 milioane de euro.

Potrivit lui Javier Garcia del Valle, în ultimii ani, Happy Tour Group a investit milioane de euro în technologie, ceea ce a determinat o creștere semnificativă a afacerii. ”Ne-am dezvoltat business-ul bazându-ne pe tehnologie de ultimă oră, în care am investit milioane de euro. Ne-am dorit să răspundem celor mai complexe nevoi de călătorie ale turiștilor noștri, fie că vorbim de angajații din companii sau oamenii care-și organizează vacanțele prin intermediul grupului nostru. Clienții noștri sunt în centrul întregii activități a companiei”, spune Javier Garcia del Valle. În ceea ce privește turiștii de leisure, numărul acestora a fost cu 20% mai mare decât în 2014,  cei mai mulți alegând destinații precum Turcia, Grecia și Spania. Charterele efectuate de turoperatorul gruplui, Prestige Tours, au înregistrat în 2015 un grad de ocupare de 93%.