Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Care a fost cel mai scump proiector vândut de BenQ în România anul trecut

Autor: |

Compania taiwaneză de electronice BenQ şi-a menţinut în ultimul trimestru din 2015 poziţia de lider pe piaţa locală de proiectoare, cu o cotă de piață de 32,2%, iar pe tot parcursul anului, cota de piață a fost de 36,7% din totalul de unități vândute.

Conform datelor oferite de către companie, piaţa de proiectoare din România a trecut în 2015 pragul de 20.000 de unităţi. Anul trecut, în România s-au vândut proiectoare în valoare de 12 milioane de euro, iar preţul mediu al unui videoproiector cumpărat a fost de 500 de euro.

“Creşterea înregistrată de BenQ se pliază pe evoluţia pieţei din zona de videoproiectoare. Pe acest segment, piaţa a crescut cu 50% în ultimul trimestru şi cu 19% pe întreg anul 2015. Dezvoltarea mediului educaţional şi maturizarea zonei corporate, mai ales pe zona de produse profesionale, sunt două dintre motoarele care au generat creşteri substanţiale de vânzări pe videoproiectoare. Clienţii au început astfel să fie selectivi în alegerea unui proiector şi să înţeleagă necesitatea unui astfel de produs în casele lor, la birou sau la cursuri”, a explicat Dragoş Salamac, team leader BenQ CEE pentru România.

În trimestrul 4 din 2015, videoproiectoarele BenQ au fost numărul 1 din totalul produselor vândute pe segmentele: FullHD 1080p cu 46%, HD 720p cu 69%, WXGA cu 26% şi SVGA cu 44%. Modelele de videoproiectoare BenQ sunt optimizate pentru vizionarea filmelor şi a competiţiilor sportive, pot reda conţinut 3D şi au posibilitatea de conectare WiFi HDMI.

Cel mai scump proiector vândut de BenQ în România a fost modelul PU9730 care are un cost de aproximativ 65.000 de lei. Videoproiectorul profesional este compatibil cu şapte tipuri de lentile realizate exclusiv din sticlă optică specială, acoperind astfel toate nevoile de proiecţie, de la 3 metri până la 35 de metri distanţă. PU9730 este un dual lamp cu rezoluţie WUXGA (1920 x 1200) şi o luminozitate de 7.000 ANSI Lumeni.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro